17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
La serviciu veţi avea o mică surpriză, în sensul că unele lucrări pe care le-aţi considerat rezolvate se vor dovedi a nu fi în totalitate gata şi va trebui să reveniţi asupra lor. Oricum, veţi avea parte de o zi în care se vor ivi tot felul de situaţii care vă vor ţine cu sufletul la gură. Lucrurile încep să se precipite, dar nu este cazul să aveţi emoţii. Neînţelegerile cu colegii nu vă vor afecta într-o prea mare măsură dacă veţi şti să vă stăpâniţi tendinţa de a-i domina.
 
Taur
Din punct de vedere fizic, veţi funcţiona excelent. Veţi fi dinamic, iar reacţiile rapide vă vor permite să vă descurcaţi cu o situaţie destul de delicată. Mintea dumneavoastră produce idei excelente, aşa că puteţi să vă implicaţi în tot felul de activităţi intelectuale. Situaţia financiară va înregistra fluctuaţii, aşa că ar fi indicată multă prudenţă în acest sens.

Gemeni
Relaţia cu colegii se va îmbunătăţi considerabil astăzi, când veţi primi sprijinul acestora într-o chestiune delicată. Situaţia financiară nu vă mai creează probleme, dar în ceea ce priveşte viitorul apropiat, ar fi bine să nu vă implicaţi în investiţii riscante. Activităţile de divertisment vă vor ajuta să depăşiţi stresul cotidian, dar şi să vă lărgiţi cercul de prieteni.   

Rac
În cazul în care doriţi să plecaţi la drum, mare atenţie, căci aţi putea avea parte de o situaţie mai puţin plăcută spre sfârşitul zilei. Fie colegii de drum nu vor fi o companie tocmai plăcută, fie veţi avea probleme cu mijlocul de transport. În relaţia cu partenerul, veţi avea o zi destul de tensionată, în care vă veţi enerva pentru că nu veţi reuşi să ajungeţi la un acord asupra unor chestiuni de interes comun.  
   

Leu
La slujbă reuşiţi să fiţi eficient, iar implicarea în activităţi financiare va avea rezultate mulţumitoare. Relaţia cu colegii de serviciu va fi ceva mai agitată şi nu este cazul să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Veţi avea de făcut o mulţime de lucruri în domenii dintre cele mai diverse. Iniţiativele se vor bucura de succes cu condiţia să daţi dovadă de mai multă răbdare. În cursul dimineţii, primiţi o sumă de bani care înviorează bugetul familiei.

Fecioară
Capacitatea de convingere va atinge limita superioară, aşa că puteţi încerca să vă găsiţi noi adepţi pentru proiectele pe care le aveţi în plan. Situaţia profesională este excelentă şi, dacă până acum nu vi s-a oferit o ocazie de a arăta ce puteţi, n-ar fi exclus ca aceasta să se ivească azi. Starea psihică este destul de bună şi vă susţine în tot ce doriţi să întreprindeţi.  
  

Balanţă
Starea generală este bună, dar totuşi, atenţie, căci suprasolicitarea vă poate crea probleme de sănătate pe fond nervos. Activităţile practice vă vor da posibilitatea să vă mai relaxaţi într-o oarecare măsură, dar nici aici nu este cazul să exageraţi. Activităţile sociale vor fi prioritare în această perioadă. Veţi cheltui destul de mulţi bani, dar până la urmă veţi face faţă situaţiei financiare.   

Scorpion
Traversaţi o perioadă în care este indicat să nu vă implicaţi în activităţi care vizează o realizare imediată. La serviciu, vi se vor repartiza noi sarcini, ceea ce va demonstra că şefii vă apreciază eforturile. Colegii, în schimb, fără a se arăta răutăcioşi, nu vor fi dispuşi să coopereze. Ceva mai multă atenţie ar fi bine să acordaţi sănătăţii, mai ales dacă aveţi o suferinţă cronică. Menajaţi-vă sănătatea şi odihniţi-vă mai mult!
   

Săgetător
La slujbă veţi avea unele controverse cu superiorii ierarhici şi ar fi bine să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Oricum, iniţiativele dumneavoastră vor fi apreciate de şefi, atâta doar că nu sunt dispuşi să vă dea mână liberă. Relaţia cu prietenii se va îmbunătăţi considerabil. Nu vor lipsi ocaziile de a cunoaşte persoane interesante, alături de care vă veţi simţi excelent.  

Capricorn
Vă simţiţi din ce în ce mai obosit şi ar fi bine să cereţi sprijinul celor din familie. Cu siguranţă, aceştia vă vor înţelege şi vă vor oferi sprijinul de care aveţi nevoie. Sunteţi cam nemulţumit de situaţia financiară, dar nu este cazul să aveţi o discuţie pe această temă. Daţi dovadă de răbdare şi lucrurile se vor rezolva de la sine nu peste mult timp. Sunteţi plin de energie mentală şi aveţi ocazia să obţineţi un câştig financiar consistent, dar şi să vă afirmaţi în societate.
  

Vărsător
Plin de farmec, veţi avea ocazia să vă lărgiţi cercul de prieteni. Unii dintre aceştia vă vor ajuta să vă puneţi proiectele în practică. Nu este un moment favorabil pentru a lua decizii în chestiunile sentimentale. Implicarea dumneavoastră în relaţia cu partenerul este profundă şi tocmai de aceea aţi putea greşi. Cheltuielile vor fi destul de mari în această perioadă şi acest lucru poate genera controverse în familie.

 Peşti
Pe cât posibil, evitaţi să vă exprimaţi nemulţumirile legate de rudele apropiate deoarece oricând ar putea izbucni discuţii neplăcute. N-ar fi exclus nici să se deterioreze câte ceva prin apartament. Inteligenţa vie şi capacitatea de a face conexiuni rapide vă vor ajuta să ieşiţi cu bine din orice situaţie. În cazul în care vreţi să plecaţi la drum, se pare că şansa este de partea dumneavoastră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS