11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎn căutarea virginităţii

În căutarea virginităţii

În China, o ţară unde prostituţia e în floare, în timp ce membrii Partidului Comunist duc campanii etice, sexul este o temă mai mult decât contradictorie, relatează publicaţia germană Spiegel în ediţia sa on-line

„Cum pot să îl conving pe soţul meu că sunt vigină în noaptea nunţii?“. Această întrebare le preocupă pe multe dintre tinerele chinezoiace. Căci ele vor să îşi convingă partenerul că este primul bărbat din viaţa lor. Pentru că foarte mulţi bărbaţi ţin morţiş ca viitoarea lor soţie să fie virgină, tot mai multe chinezoaice se supun anual la intervenţii de refacere a himenului. Între timp, numeroşi medici s-au specializat în acest tip de operaţii, care costă în jur de 500 de euro. În cazul mireselor care nu îşi permit o astfel de intervenţie, magazinele on-line şi cele peste 200.000 de sex-shopuri din toate colţurile ţări le oferă soluţia salvatoare. Acestea comercializează himenuri artificiale, vândute sub motoul: „Din nou virgină în cinci minute“. „Virginitatea este întipărită în psihicul chinezilor, mai ales în zonele rurale“, a explicat jurnalistul american Richard Burger. De altfel, Burger a fost primul străin care a îndrăznit, cu ani în urmă, să scrie o carte despre tendinţele în materie de sex din China. Volumul „Behind the Red Door: Sex in China“, care a apărut până acum doar în limba engleză, prezintă povestea unei ţări unde raportul cu sexul este destul de contradictoriu. Într-o ţară care doreşte să fie percepută drept un stat tot mai modern şi libertin, demodata obsesie legată de virginitate pare destul de ciudată. Pe panourile publicitare amplasate pe străzile din Beijing, Shanghai sau Kanton, femei îmbrăcate sumar şi cu priviri lascive încearcă să-i convingă pe chinezi să cumpere diferite mărci de parfum sau şampon. Pe internet, bloggeri vorbesc liber despre experienţele lor sexuale.  

 Ţara paradoxurilor

Prostituţia înfloreşte, sute de mii de bărbaţi cu dare de mână nu se simt bine dacă nu au amante. Potrivit statisticilor oficiale din 2010, 20 la sută dintre tineri fac sex înainte de căsătorie. În realitate însă, ar fi vorba de 60 la sută. În acelaşi timp însă, mii de chinezi sunt excesiv de conservatori. Acest lucru se vede şi în criticile aduse iniţiativei privind orele de educaţie sexuală în şcoli. Ca să nu mai vorbim de membrii Partidului Comunist, care organizează regulat campanii „de morală“, atunci când li se pare că atitudinea mai tinerilor lor concetăţeni sau emisiunile de la televizor sunt mult prea îndrăzneţe. Înaintea şedinţelor importante de partid, funcţionarii ridică prostituatele de pe străzi şi uneori le fac morală în public. Însă chinezii nu au fost mereu atât de „nevinovaţi“ cum vor să pară. Este suficient să ne gândim la taoism, o combinaţie de religie şi filosofie originară din China, instituţionalizată ca atare aproximativ în secolul II î.Hr. Pentru adepţii acestei religii, sexul era un factor important pentru o stare de sănătate bună şi pentru longevitate. Mai mult decât atât, sexul era considerat un mijloc pentru a deveni nemuritor.  

Schimbări istorice

Confucius, filosoful pe care comuniştii chinezi îl citează repetat, nu a avut nici un fel de obiecţii împotriva sexului. Până la începutul dinastiei Song (960 – 1279), sexul şi erotismul erau considerate componente de bază ale vieţii cotidiene. Apoi însă, China s-a transformat brusc într-o ţară pudică. De vină a fost influenţa adepţilor
„neoconfucianismului“, care considerau că „principiile divine“ nu trebuie lezate de „dorinţele omeneşti“. Doar nobilii aveau voie să aibă concubine. Comuniştii chinezi s-au demonstrat a fi şi mai conservatori, chiar dacă, în viaţa privată, Mao şi alţi funcţionari înalţi nu respectau regulile stricte impuse cetăţenilor. Probabil ultimul moment de glorie al acestei epoci a pudorii a fost perioada Revoluţiei culturale (1966 – 1976), perioadă în care femeile se îmbrăcau aproape la fel ca bărbaţii. Abia după moartea lui Mao, în 1976, chinezii au început să fie mai libertini. Astăzi, de exemplu, tot mai multe cupluri divorţează. Unul dintre cele mai invocate motive este infidelitatea unuia dintre parteneri. De altfel, o parte din vină pentru această situaţie aparţine chiar Partidului Comunist şi politicii acestuia privind „copilul unic“. Din cauza faptului că cele mai multe dintre familii au preferat să aibă moştenitori de sex masculin, multe femei preferând avortul decât să aducă pe lume o fată, s-a creat un dezechilibru între numărul de femei şi cel de bărbaţi din China. În acest fel, bărbaţii îşi găsesc tot mai greu partenere, iar alternativa sexului contra cost pare cea mai viabilă alternativă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS