14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMozaic roman în Turcia

Mozaic roman în Turcia

O echipă de arheologi de la Universitatea Nebraska-Lincoln a scos la iveală un mozaic roman uriaş, care documentează cât de departe au ajuns graniţele Imperiului Roman, relatează site-ul dailymail.co.uk

Descoperirea arheologică a fost făcută în sudul Turciei, artefactul fiind o operă decorativă de aproximativ 480 de metri pătraţi, meticulos realizată, reprezentând o hartă a Imperiului Roman. Teritoriul ocupat astăzi de Turcia s-a aflat o vreme sub dominaţia acestui imperiu, după care a fost recucerit de cartaginezi, iar mozaicul, considerat a avea o importanţă istorică majoră, demonstrează amploarea influenţei culturale romane prezentă în această zonă în secolele trei şi patru.
Din anul 2005 încoace, profesorul de istoria artei Michael Hoff împreună cu o echipă formată din 60 de persoane lucrează cu conştiinciozitate şi interes pentru a aduce la suprafaţă rămăşiţele aşezării străvechi Antiochia ad Cragum, situată pe coasta sudică a Turciei. Mozaicul descoperit recent confirmă faptul că influenţa romanilor era extrem de puternică în această regiune îndepărtată. „Am fost foarte surprinşi să găsim un mozaic de asemenea dimensiuni aici. Această zonă este izolată şi nu a primit prea multă atenţie din partea istoricilor şi arheologilor. Iar acum, iată această adevărată operă de artă, care ne convinge să ne schimbăm părerea despre cum era zona în antichitate“, a explicat Hoff.
Oraşul a fost întemeiat la mijlocul secolului I î. Hr. de regele roman Antiochus I, dar profesorul american este de părere că nici până acum istoria aşezării nu este foarte bine cunoscută. „Începem să înţelegem faptul că această zonă a Turciei de astăzi s-a aflat sub influenţa romană mai mult decât cei de atunci, sau noi, de acum, am fi crezut. Cea mai bună dovadă este chiar acest mozaic“, a mai spus americanul.

Spicuiri din istorie

Potrivit specialistului, dovezile arheologice au arătat că în Antiochia ad Cragum existau foarte multe dintre clădirile pe care le-ar fi găsit un călător într-un oraş roman de provincie – temple, băi publice, pieţe şi drumuri străjuite de coloane. Aşezarea a înflorit sub ocupaţia romană, ajungând să dezvolte o economie puternică, bazată pe comerţul cu produse agricole, în special vin şi cherestea.
Săpăturile arheologice au fost făcute în jurul unui fost templu imperial din secolul III şi al străzii din apropierea acestuia, la marginea căreia, potrivit dovezilor găsite, ar fi funcţionat mai multe magazine. S-a stabilit că mozaicul găsit făcea parte dintr-o baie publică romană, elementul ornamental fiind decorat cu pătrate mari, fiecare umplut cu diverse modele geometrice colorate. „Noi credem că este vorba de o parte din podeaua băii publice, mai precis podeaua unui fel de anticameră. Este un mozaic superb, iar dimensiunile sale sunt impresionante“, a spus Michael Hoff. Artefactul este
într-adevăr uriaş, având în vedere că, potrivit estimărilor, ceea ce a fost scos la lumina zilei reprezintă doar 40 la sută din suprafaţa totală a acestuia.
În plus, după analiza atentă a zonei, arheologii au ajuns la concluzia că este posibil ca mozaicul să fi fost aşezat sub un acoperiş sprijinit pe stâlpi (ale căror urme sunt vizibile), dar să fi continuat până la o piscină îngrădită cu bucăţi de marmură care, cel mai probabil, era descoperită, pentru a lăsa razele soarelui să ajungă la apă.

Primele indicii

Mozaicul a atras prima dată atenţia arheologilor în 2001, când, în timpul unui proiect de monitorizare arheologică efectuat în zonă, la care a participat şi Michael Hoff, un agricultor care ara terenul din apropierea sitului – unde se afla structura unei foste băi – a scos la suprafaţă bucăţi decorative din piatră. Descoperirea a fost adusă în atenţia Muzeului de Arheologie din Alanya, ai cărui reprezentanţi au început investigaţia, în urma căreia a fost scoasă la suprafaţă o bucată mică a uriaşului mozaic. Anul trecut, mai-marii muzeului l-au invitat pe Hoff să continue munca şi să îi ajute la conservarea artefactului în scopuri turistice şi ştiinţifice. Printre membrii echipei s-au numărat şi un profesor de arheologie de la Universitatea Atatürk din Erzurum (Turcia), instituţie înfrăţită cu Universitatea din Nebraska, dar şi peste 30 de studenţi care s-au declarat încântaţi să poată face parte dintre cei care contribuie la această descoperire istorică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS