Din poarta spre visele de bogăţie ale căutătorilor, oraşul Stockton din California s-a transformat în cea mai „mizerabilă urbe din America“, relatează cotidianul italian La Stampa
Tăierile bugetare au sărăcit profund oraşul Stockton, din Statele Unite, ani la rând destinaţia preferată a căutătorilor de aur, şi, în acelaşi timp, au contribuit la creşterea alarmantă a ratei criminalităţii. În acest fel, din poarta spre visele de bogăţie ale căutătorilor de aur, oraşul Stockton din California s-a transformat în cea mai „mizerabilă urbe din America“. Parabola oraşului american s-a încheiat marţi noapte, când un consiliu comunal trist şi resemnat a trebuit să ia act de cruda realitate: falimentul. Administraţia a intrat în faliment şi va prezenta registrele în faţa instanţei, căutând protecţie împotriva creditorilor. Cu o populaţie de 300.000 de locuitori, acesta este cel mai mare oraş american care cedează în faţa crizei. Nu este probabil nici primul, nici ultimul oraş care a dat faliment, însă este, cu siguranţă, cel mai mare de până acum.
Povestea acestei urbe, binecuvântate de natură şi de geografie, a început în nişte condiţii cu totul diferite. În 1848, când căutările de aur au transformat California centrală într-un adevărat tărâm al făgăduinţei, căpitanul german Charles Maria Weber a ales acest ţinut locuit de indienii Miwok drept cartierul său general. Iar motivele sunt uşor de bănuit: se afla în centrul statului, se putea ajunge uşor din orice direcţie, în acelaşi timp fiind conectat şi la mare, prin intermediul unui sistem de canale care ajungeau până la Baia, în San Francisco. Un loc perfect pentru căutătorii de aur şi pentru echipamentele lor şi care asigura în acelaşi timp soluţiile necesare pentru a-i ajuta pe cei mai norocoşi, care reuşiseră să se îmbogăţească pe aceste meleaguri şi doreau să îşi ducă aurul în alte părţi. Weber a decis să numească orăşelul Stockton, în onoarea unui comandant care participase la operaţiunile de cucerire a Californiei, acesta fiind primul oraş din acest stat care nu avea un nume hispanic sau indian.
Perioadă prosperă
Încet, încet, Weber a înţeles că vânzarea echipamentelor şi a serviciilor către căutători erau o adevărată mină de aur şi astfel a deschis drum spre prosperitatea sa, dar şi a oraşului Stockton.
Şi, deşi, cum spun americanii, toate lucrurile bune la un moment dat se termină, atunci când febra aurului a trecut, orăşelul din centrul Californiei s-a reorientat rapid. Datorită poziţiei sale, era portul ideal pentru transportul produselor agricole din regiune, o resursă ce părea inepuizabilă. Când la începutul acestui secol şi acest filon părea a se epuiza sau cel puţin nu mai garanta aceeaşi prosperitate, oraşul căpitanului Weber a încercat să revină la viaţă pentru a treia oară. Poziţia geografică favoriza calitatea de centru de transport pentru produsele agricole, dar se putea adăuga şi industria prelucrătoare şi a computerelor, din apropiata Silicon Valley. Sau puteau fi realizate proiecte pentru atragerea rezidenţilor Baia, care doreau să se îndepărteze de oraşele mai populate. Autorităţile locale s-au lansat într-un adevărat boom edilitar, reconstruind sistemul maritim, înălţând hoteluri, realizând fundaţiile pentru ambiţioase proiecte rezidenţiale. Unii spun acum că toată această frenezie a fost o nebunie, în timp ce alţii spun că ar fi vorba de corupţie.
Criza financiară
Cert este că totul a fost construit şi cumpărat pe credit, iar la izbucnirea crizei, Stockton a devenit epicentrul unui adevărat cutremur financiar: locul doi în clasamentul cu zonele urbane cu cele mai multe «foreclosure», adică ipoteci executate, şi acelaşi loc în cel al ratei criminalităţii. Toate aceste probleme au determinat revista Forbes să îi acorde titlul de „oraşul cel mai mizerabil din Statele Unite“. Luni la rând, autorităţile locale au încercat să evite catastrofa şi să acopere datoriile, invocând legea AB 506, care prevede o mediere cu creditorii înainte de a declara falimentul. Primarul oraşului, Bob Deis, a impus tăieri de la buget de peste 90 de milioane de dolari, reducând cu un sfert numărul agenţilor de poliţie, cu o treime efectivul de pompieri, concediind funcţionarii publici, scăzând salariile şi pensiile şi diminuând asistenţa sanitară. Totul a fost însă în zadar. Doar rata criminalităţii a continuat să crească, având în vedere că pe străzi erau tot mai multe persoane sărace şi tot mai puţini poliţişti.
