17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO societate fără homosexualitate

O societate fără homosexualitate

Homosexualitatea există în toate societăţile umane, în cele patru colţuri ale lumii. Totuşi, se pare că în Africa trăieşte un trib care nu cunoaşte acest tip de comportament.

Un cuplu de antropologi de la Universitatea de Stat din Washington, Barry şi Bonnie Hewlett, cred că au găsit o societate care nu cunoaşte conceptul de homosexualitate şi că există şi alte societăţi în care comportamentele a priori universale, cum ar fi masturbarea şi homosexualitatea, sunt absente, oricare ar fi nivelul de analiză.
Potrivit site-ului Slate, terenul de studiu al cuplului Hewlett a fost un grup de vânători-culegători paşnici din Africa Centrală, numit Akha, care trăieşte în sânul comunităţilor nomade şi numără 30-35 de indivizi. În total, Akha reprezintă vreo 20.000 de persoane pe toată suprafaţa globului. Dacă plecăm de la principiul că homosexualii reprezintă cel puţin 2 la sută dintre masculii umani, ar trebui să fie 400 de gay Akha. Or, nu există nici unul. Să fie oare din cauza faptului că aceşti Akha reprimă homosexualitatea într-un mod radical? Nu.

Sex de trei-patru ori pe noapte

Nu există nici un tabu, nici o interdicţie privind dragostea între bărbaţi. Deoarece Akha ignoră pur şi simplu această noţiune. Nu există în cultura lor. Pentru a înţelege această „ignoranţă“, trebuie subliniat că Akha constituie un grup guvernat de reguli total diferite de ale noastre. La ei, femeile participă la vânătoare alături de fraţii, taţii sau soţii lor, iar bărbaţii sunt foarte implicaţi în educaţia copiilor, în egală măsură cu mamele. Drept care, prestigioasa publicaţie britanică The Guardian a decernat bărbaţilor Akha titlul de „cei mai buni taţi din lume“, în urmă cu câţiva ani.
Spre deosebire de occidentali, Akha sunt extrem de deschişi când vine vorba despre sexualitate. Copiii mimează raporturi sexuale în public, iar adulţii discută liber despre sexualitate şi fac sex de trei-patru ori pe noapte. Pentru ei, sexul ţine mai degrabă de muncă decât de distracţie. Din fericire, Akha au la dispoziţie o Viagra naturală şi vizibil foarte puternică: o scoarţă de copac numit „bolumba“ şi care merge mult mai bine cu puţin vin de palmier.

Sexul, colectare de progenituri

Faptul de a avea copii este foarte important în societatea Akha. La aceasta se adaugă şi mortalitatea infantilă destul de ridicată. De aceea, Akha văd în sex o operaţiune de colectare de progenituri, la fel de strategică precum recoltele de pe urma cărora trăiesc.
„Eu fac sex de cinci ori pe noapte pentru că vreau să am un copil. Dacă nu o fac de cinci ori, soţia mea nu va fi fericită, pentru că vrea să avem copii cât mai repede“, povesteşte un Akha interogat de soţii Hewlett.
Alt motiv pentru care Akha au atâtea raporturi sexuale este pentru că sunt convinşi că sperma este o substanţă nutritivă care îmbunătăţeşte dezvoltarea fetală, iar copiii lor vor fi mai sănătoşi.
De ce homosexuali?

Potrivit cercetătorilor care au efectuat studiul, Akha nu pot înţelege conceptul şi mecanismele relaţiilor între indivizi de acelaşi sex. Ei nu au timp să exploreze alte căi decât penetrarea genitală, nici forţă să-şi consacre energia sexuală altor lucruri decât ejacularea între trei şi cinci ori pe noapte.  Grupului Akha şi altor comunităţi nomade le este străină şi altă practică sexuală considerată a fi naturală: masturbarea. „La fel ca homosexualitatea, a fost foarte dificil să le explicăm ce este autostimularea. Au considerat-o ceva ciudat şi ei cred că această practică ar putea exista undeva mai departe, în Congo, dar nu ştiu exact ce înseamnă acest lucru“, au mai explicat autorii studiului.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS