10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Sex aventuros

Redactorii site-ului shine.yahoo.com au realizat un sondaj pentru a afla cât de aventuroşi sunt oamenii atunci când vine vorba despre sex

Sondajul, efectuat pe un eşantion format din 3.100 de persoane (1.731 de bărbaţi şi 1.369 de femei), a arătat că doamnele şi domnişoarele au tendinţa de a adopta comportamente sexuale mai îndrăzneţe şi mai periculoase decât domnii. S-ar putea spune că rezultatele sunt interesante şi oarecum surprinzătoare, având în vedere că foarte multe dintre femei sunt „construite“ genetic în aşa fel încât să fie partea din cuplu cu mai puţină dorinţă sexuală şi, în general, cu apucături mai domolite decât bărbaţii din acest punct de vedere. Diferenţele constatate între preferinţele reprezentanţilor celor două sexe au fost evaluate cu ajutorul testului chi-pătrat, care permite compararea distribuţiei frecvenţelor unei variabile (în acest caz adoptarea sau nu a unor comportamente sexuale aventuroase) pe mai multe categorii (în această situaţie, bărbaţi şi femei), prin raportare la o distribuţie teoretică stabilită de cercetător.

Definirea conceptului

Oamenii de ştiinţă care au realizat sondajul au ţinut să definească, în primul rând, conceptul de „comportament sexual aventuros“. S-a început cu o listă foarte cuprinzătoare de preferinţe care sunt considerate ca fiind la limita a ceea ce este considerat în general „comportament sexual normal“. Această listă a fost ulterior revizuită de două comisii – una formată din experţi în domeniul sexual, cealaltă alcătuită din nonexperţi activi din punct de vedere sexual – care au mai filtrat o dată comportamentele enumerate iniţial, obiectivul acestui demers fiind stabilirea unui cadru de activităţi sexuale aventuroase cât mai concludent. La o limită a listei au fost aşezate preferinţe „blânde“ precum limbajul vulgar în timpul actului sexual sau dorinţa de a face sex cu lumina aprinsă, în timp ce în partea opusă au fost încadrate comportamente mai riscante, ca, de exemplu, sexul în trei. Fiecare participant la sondaj a evaluat aceste comportamente, iar în cazurile în care nu a existat un consens de cel puţin 90 la sută, respectivele preferinţe au fost eliminate de pe listă.

Comportamente sexuale aventuroase

Experimentul a început cu 35 de comportamente considerate aventuroase, dar, în final, lista a cuprins doar 22 dintre acestea. Potrivit rezultatelor, femeile par să fie în general mult mai îndrăzneţe decât bărbaţii atunci când vine vorba de sex. Amorul în public este căutat de 68,2% dintre femei, în timp ce doar 54,7% dintre bărbaţi riscă sau ar risca să adopte acest comportament. Puţin peste 76% dintre doamnele şi domnişoarele participante la sondaj au declarat că le place să vorbească „murdar“ în timpul preludiului, în timp ce doar 63,2 la sută dintre domni au anunţat această preferinţă. Fanteziile sexuale sunt împărtăşite de 63,9 la sută dintre femei, în timp ce doar 50,5 la sută dintre bărbaţi sunt dispuşi să vorbească despre ce îşi doresc sau imaginează din punct de vedere al sexului. Preferinţa de a face sex pe lumină s-a aflat pe lista a 92,2 la sută dintre femei şi a 89,9% dintre bărbaţi, în timp ce 66,4 la sută dintre femei şi 49 de procente dintre bărbaţi au mărturisit că adoptă un comportament sexual exhibiţionist în faţa partenerului. Striptease-ul pare să nu fie la mare căutare – doar 44,6 la sută dintre femei şi 33,4 la sută dintre bărbaţi îl practică -, iar jocul de roluri cu recuzită şi costume nici atât – doar 22,9% dintre respondente şi 16,5% dintre respondenţi au bifat această preferinţă. Sexul în trei în contextul unei relaţii a fost menţionat de 9,6% dintre femei şi de doar 6,4 la sută dintre bărbaţi, în timp ce sexul la distanţă (prin telefon sau cu ajutorul camerei web) pare să fie pe placul a 55,7 la sută dintre doamne şi a doar 37% dintre bărbaţi.
Diferenţe foarte mici între preferinţele bărbaţilor şi cele ale femeilor au fost raportate în ceea ce priveşte lecturarea de literatură erotică, urmărirea filmelor porno împreună cu partenerul, folosirea jucăriilor sexuale, înregistrarea partidelor de sex sau comportamentul voyeuristic în relaţie.

Marjă de eroare

Realizatorii sondajului au ţinut să precizeze câteva lucruri în contextul rezultatelor obţinute. În primul rând, sondajul a fost efectuat pe un eşantion de persoane heterosexuale, ceea ce înseamnă că preferinţele se pot schimba considerabil în cazul homosexualilor. În al doilea rând, unele dintre comportamentele incluse pe listă (ca, de exemplu, striptease-ul) sunt în mod „tradiţional“ asociate cu femeile, astfel că este normal ca reprezentantele sexului frumos să le prefere. Iar în al treilea rând, există diferenţe mari de comportament şi între reprezentanţii aceluiaşi sex – doar pentru că multe femei adoptă un anumit comportament nu înseamnă că toate femeile din lume trebuie neapărat să aibă aceeaşi preferinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS