10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSacrificii de dragul artei

Sacrificii de dragul artei

Viaţa de actor nu este doar lapte şi miere, aşa cum am fi tentaţi să credem. De multe ori, starurile din Cetatea Filmului sunt nevoite să facă sacrificii în numele artei, pentru care sunt dispuse chiar să îşi pună sănătatea în joc.

Starurile de la Hollywood sunt de multe ori dispuse să facă orice sacrificii pentru a se ridica la înălţimea unui rol. Este şi cazul actriţei Rooney Mara, care pare să fi luat foarte în serios rolul lui Lisbeth Salander în „The girl with the dragon tatoo“. Tânăra actriţă s-a lăsat tatuată pe aproape tot corpul şi şi-a făcut mai multe piercinguri. „Datorită schimbărilor pe care corpul şi imaginea mea le-au avut de suportat, am început să mă simt de parcă aş fi purtat un costum, deşi cea mai mare parte din timp eram goală“, a mărturisit Rooney. Vedeta a povestit despre schimbările la care a fost nevoită să se supună. „Am tuns părul, mi-am ras capul parţial, am vopsit restul de păr, mi-am decolorat sprâncenele şi apoi am mers să îmi fac piercingurile. Am fost OK cu toate. Cel mai mult m-a speriat albirea sprâncenelor, pentru că asta a schimbat cel mai mult înfăţişarea mea. Dar cred că am fost şocată vreo cinci minute şi apoi m-am obişnuit. Piercingurile n-au durut prea tare. Nu a fost bine, dar nici foarte rău“, a spus Rooney.
La rândul său, Robert De Niro a demonstrat că nu degeaba este considerat unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Pentru rolul pugilistului Jake La Motta, în pelicula „Taurul furios“, actorul a trecut prin schimbări pe parcursul întregului film. De la un trup de boxer agil, campion şi idol, La Motta decade şi ajunge să fie o epavă în perioada de după retragerea din sport. De Niro a fost antrenat de însuşi La Motta, care a povestit că actorul ar fi putut deveni un boxer profesionist datorită entuziasmului fanatic cu care muncea pentru forma fizică. Însă, devotamentul lui nu surprinde. Se ştie că pentru filmul „Cape Fear“, actorul şi-a stricat dantura, a lucrat ca taximetrist în ture de 12 ore pentru rolul din „Taxi Driver“, iar pentru „New York, New York“ a învăţat să cânte la saxofon.

În pielea personajului

Un alt actor care a făcut tot posibilul să intre cât mai bine în pielea personajului este Jim Carrey.
Acesta s-a dezbrăcat de propria-i personalitate, şi-a asumat stilul comic şi manierismele lui Andy Kaufman, unul dintre cei mai mari comedianţi din toate timpurile, în pelicula „Man on the moon“. Din câte se pare, Carrey a intrat atât de mult în pielea personajului, încât chiar după câteva luni de la terminarea filmărilor, a continuat să se comporte ca personajul său.
La rândul său, actorul Adrien Brody, premiat cu Oscar pentru rolul lui Wladyslaw Szpilman în pelicula „Pianistul“, a decis să meargă până în pânzele albe pentru acest film. Pentru a intra mai bine în rolul evreului polonez care a pierdut tot, Brody şi-a vândut casa din New York, maşina şi a renunţat la celular. Privaţiunile materiale i-au permis să îşi înţeleagă mai bine personajul şi să câştige un premiu Oscar pentru prestaţia sa. În ultimul capitol din seria „Rocky“, Sylvester Stallone este un pugilist semipensionat, care trăieşte din amintiri şi administrează un restaurant în Philadelphia. Când i se oferă însă ocazia să revină în ring, nu stă pe gânduri şi se înfruntă cu un tânăr şi puternic pugilist, pe nume Mason Dixon. În timpul filmărilor la „Rocky Balboa“, în 2006, Stallone a cerut ca luptele să fie reale, pentru ca totul să fie cât mai veridic. De altfel, puglistul Antonio Tarver, care a interpretat rolul lui Dixon, a decis să îi facă pe plac şi în timpul unei scene l-a făcut KO fără a sta pe gânduri.

Transformări spectaculoase

La rândul său, actorul Tom Hanks a urmat un regim drastic de viaţă pentru a putea juca în „Cast Away“, unde interpretează rolul afaceristului Chuck Noland, care naufragiază pe o insulă pustie. De la o siluetă generoasă de om care trăieşte la birou, Tom Hanks a fost nevoit mai întâi să ia în greutate, după care să slăbească. De altfel, filmările au fost întrerupte timp de șase luni pentru ca actorul să poată slăbi 25 de kilograme. În plus, Hanks şi-a lăsat părul şi barba să crească pentru ca imaginea lui să fie cât se poate de autentică. Toate aceste schimbări l-au marcat pe celebrul actor, acesta mărturisind că eforturile lui au fost posibile numai datorită unei discipline interioare foarte asemănătoare cu meditaţia. Christian Bale nu s-a lăsat nici el mai prejos şi a reuşit să slăbească 30 de kilograme pentru rolul din „The Machinist“, unde a interpretat rolul lui Trevor Reznik, un insomniac cu tulburări comportamentale. Bale a povestit că pentru acest rol, timp de câteva luni a mâncat doar o conservă de ton şi un măr în fiecare zi şi nu a făcut sport. Apoi, după antrenamente intense a revenit în formă pentru pentru „Batman Begins“, pentru ca după aceea să slăbească din nou, de data aceasta pentru rolul din P.O.W. (Prisoner of War).  
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS