14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinOja, produsul anului 2011

Oja, produsul anului 2011

Oja pare să fie unul dintre puţinele produse care rezistă eroic efectelor recesiunii şi chiar există statistici care confirmă această ipoteză

Potrivit revistei de specialitate Women’s Wear Daily, vânzările de ojă au crescut cu 59% în primele zece luni ale anului 2011, înregistrând profituri simţitor mai mari faţă de alte produse cosmetice. Statisticile arată că nu doar lacul de unghii incolor, ci şi oja în nuanţe vii au fost produse la mare căutare, vânzările crescând în medie cu 50%, fapt ce dovedeşte că doamnele şi domnişoarele au renunţat la vizitele la saloanele de cosmetică în favoarea manichiurii făcute la domiciliu.

Părerea specialistului

„Popularitatea ojei a crescut văzând cu ochii în special datorită recesiunii, situaţie care a convins femeile să regândească strategia de înfrumuseţare“, a explicat Deborah Lippmann, manichiurista vedetelor de la Hollywood şi creatoare a unei game de îngrijire pentru unghii, mâini şi picioare. „Femeile au început din nou să îşi facă singure manichiura şi le-a plăcut această idee. Nu e de mirare, dacă stăm să ne gândim că o astfel de sesiune de înfrumuseţare poate avea efecte terapeutice – ca şi mersul la cumpărături – şi poate reprezenta timp de calitate petrecut împreună cu femeile dragi din familie sau cu prietenele. Până nu demult, femeile îşi făceau manichiura acasă de nevoie – nu aveau timp sau fonduri pentru a merge la un salon. Acum însă, această activitate devine din ce în ce mai mult o plăcere. Cu sau fără criză, se poate spune că manichiura este un accesoriu pe care oricine şi-l poate permite“, a mai spus Lippmann. Experta în manichiură a precizat că această tendinţă va continua, pentru că manichiura este considerată nu doar o necesitate, ci şi o modalitate de exprimare a creativităţii. În plus, este şi o expresie a respectului de sine şi a dorinţei doamnelor şi domnişoarelor de a arăta mereu impecabil – doar nu degeaba se spune că manichiura este cartea de vizită a unei femei.

Motive pentru popularitatea ojei

Varietatea poate ocupa un loc fruntaş pe această listă. Oja este disponibilă într-o gamă de culori atât de variată şi generoasă încât este imposibil ca o femeie să nu-şi găsească o ojă pe plac. În anii ‘80, cele mai populare nuanţe erau cele de roşu şi de roz; în anii ‘90 tendinţa în modă a impus apariţia ojei în culori mai închise, roşul aprins fiind altă alegere populară (dictată de Chanel). Acum însă, există ojă în toate nuanţele şi cu toate texturile posibile – galben, verde, albastru, violet, portocaliu, mată sau sidefată, cu sau fără sclipici. În plus, altă bilă albă este dată de faptul că ext inderea cererii a dus şi la o scădere semnificativă a preţurilor, deci există ojă pentru toate buzunarele.
Inovaţia în domeniul îngrijirii şi înfrumuseţării unghiilor nu trebuie nici ea neglijată. Poate şi mai important este faptul că inovaţia este dictată chiar de consumatori. Dacă nu ştiaţi, există tot felul de tipuri de ojă: magnetică (oja conţine particule de metal şi se pot realiza diverse modele prin aplicarea ei cu ajutorul unui magnet special), parfumată, termosensibilă. În plus, există tot felul de modele de manichiură, care se pot realiza prin lipirea unor figurine, prin aplicarea mai multor tipuri de ojă, umplerea unghiilor cu gel şi multe altele. Inconvenientul în aceste cazuri din urmă este că, pentru a beneficia de o manichiură specială, va trebui neapărat să apelaţi la ajutorul profesioniştilor în domeniu.
Alt motiv pentru care oja este „blindată“ în faţa crizei economice este creativitatea în domeniul realizării manichiurii. Mai demult se cunoşteau doar două tipuri de manichiură: tradiţional – care presupunea aplicarea aceleiaşi culori pe toată unghia şi binecunoscutul stil franţuzesc, care între timp a devenit un clasic. Acum însă s-au inventat tot felul de modele – cu umbre, cu desene, cu semilună, cu buline, cu floricele, cu model în zig-zag, în pătrăţele, cu litere şi orice altă reprezentare grafică la care v-aţi putea gândi – inclusiv personaje de desene animate.

Marcă de vedetă

Aşa cum multe celebrităţi au ales să îşi asocieze numele cu linii vestimentare sau parfumuri, vedetele nu s-au dat înapoi nici de la colaborări cu producătorii de ojă. Deborah Lippman a explicat că a lucrat cu multe celebrităţi pentru a crea ojă care le poartă numele, în timp ce vedete precum Justin Bieber, Katy Perry, Lady Gaga, surorile Kardashian, Nicki Minaj şi Serena Williams au lansat recent propriile colecţii de ojă. Dacă în spatele unui produs se află şi numele unei persoane cunoscute, consumatorii sunt mult mai tentaţi să îl cumpere, tendinţă care se aplică şi în cazul ojei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS