5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSănătate... în farfurie

Sănătate… în farfurie

Pentru a ne bucura de o stare generală bună, ca să scăpăm de kilogramele în plus şi pentru a diminua riscul de a ne alege cu o lungă serie de patologii care se află în strânsă legătură cu obezitatea, sunt suficiente câteva reguli care trebuie respectate zilnic atunci când pregătiţi masa, relatează tgcom.it.
Există însă şi o serie de mituri false legate de mâncare, de care ar trebui să ţinem cont dacă ne preocupă cu adevărat sănătatea noastră. Pentru a fi siguri că aveţi o sănătate de fier pentru o bună perioadă de timp este suficient, de exemplu, să reduceţi cantitatea de sare pe care o utilizaţi la prepararea diferitelor feluri de mâncare, să consumaţi ceva mai multe fructe şi legume şi să diminuaţi cantitatea de acizi saturaţi. În opinia cercetătorilor de la Universitatea din Oxford, în acest fel numărul deceselor înregistrate anual în Marea Britanie din cauza maladiilor cardiovasculare ar scădea cu peste 20.000. Un consum excesiv de sare favorizează hipertensiunea, afectând astfel vasele sanguine. În acelaşi timp, acizii saturaţi, prezenţi în cantitate mare în torturi, biscuiţi etc., afectează vasele sanguine, contribuind la creşterea riscului de a face cheaguri de sânge, care, la rândul lor, pot duce la producerea infarcturilor. Prin respectarea acestor reguli, specialiştii au estimat că în Marea Britanie pot fi evitate 8.355 de decese în rândul bărbaţilor şi 6.480 în rândul femeilor din cauza unor boli cronice. La acestea se adaugă 6.545 de victime din cauza atacurilor cerebrale, dintre care 2.535 în rândul bărbaţilor şi 4.010 în rândul femeilor.

Mituri false

Există, de asemenea, convingeri false legate de faptul că ciocolata ar fi periculoasă pentru sănătate, că afinele ar fi alimentele perfecte sau că cerealele şi batoanele dietetice ar contribui la pierderea kilogramelor. Cotidianul britanic Daily Mail a publicat chiar o listă cu falsele mituri legate de alimente. Aflăm că afinele nu sunt nicidecum alimentul perfect, dat fiind conţinutul de antioxidanţi. În realitate, afinele şi celelalte fructe de pădure sunt bogate doar într-un singur tip de antioxidanţi, care se află şi în struguri. Însă, alimentul care conţine cea mai mare cantitate de antioxidanţi şi care este un aliat de nădejde în lupta împotriva îmbătrânirii celulelor este de departe ciocolata neagră.
În acelaşi timp, multe doamne şi domnişoare sunt convinse că cerealele şi batoanele dietetice ajută în lupta împotriva kilogramelor în plus. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa, ba chiar dimpotrivă. Acestea îngraşă mai mult decât o gustare normală, având în vedere că au un conţinut ridicat de zaharuri, carbohidraţi şi îndulcitori sintetici, iar la final au cel puţin la fel de multe calorii ca alimentele „normale“.
Cine nu a auzit oare de celebrul mit legat de faptul că organismul are nevoie de doi litri de apă pe zi. În realitate, medicii de la Universitatea din Pennsylvania nu au găsit nici o dovadă că atât de multă apă ar fi benefică pentru piele, ar ajuta în lupta împotriva kilogramelor şi ar favoriza detoxifierea organismului.

Obiceiuri alimentare

Se spune că pentru a ne menţine greutatea este necesar să mâncăm puţin şi des. În realitate, un studiu australian a demonstrat că nu există nici o diferenţă între trei mese copioase şi şase mese „pe fugă“, ba chiar dimpotrivă. Din câte se pare, mâncând mai des, există tendinţa să ne îngrăşăm, deoarece consumăm o mai mare cantitate de calorii.
În acelaşi timp, de câte ori nu ni s-a spus oare că ouăle contribuie la creşterea colesterolului. Chiar dacă oul conţine colesterol, organismul nu are probleme în a-l asimila. În plus, un ou fiert conţine doar 75 de calorii. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Surrey a confirmat că un grup de pacienţi care a consumat două ouă pe zi timp de 12 săptămâni, la terminarea tratamentului prezenta un nivel identic de colesterol, ca înainte de începerea „tratamentului“. De asemenea, trebuie menţionat că oul conţine vitamina D, vitamina B-12, precum şi alte substanţe esenţiale.
Multă lume este convinsă de faptul că fructele şi legumele trebuie ţinute în frigider. În realitate, păstrarea în frigider, deşi ar putea să contribuie la prelungirea duratei lor de viaţă, „ucide“ o bună parte din bogăţia nutritivă a acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII