11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Cei mai „vechi“ pământeni

Care sunt cei mai vechi descendenţi ai primilor oameni care s-au aventurat în afara Africii? Potrivit corriere.it, cel mai plauzibil răspuns în acest moment ar fi aborigenii australieni. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu recent, dat publicităţii de revista Nature, în cadrul căruia specialiştii au analizat un smoc de păr, „recoltat“ în urmă cu 90 de ani de un etmolog britanic, în călătoria sa între Sydney şi Perth. „Aceşti strămoşi ai noştri par să se fi pus în mişcare în urmă cu 70.000 de ani, pornind probabil din Cornul Africii pentru a ajunge mai apoi în Asia şi Australia, trecând prin India“, a explicat Marco Peresani, specialist în cadrul Secţiei de biologie a Universităţii din Ferrara. „În timpul călătoriei lor spre Orient, s-au împerecheat cu siguranţă cu neandertalienii, după cum reiese din prezenţa ADN-ului lor în secvenţele genetice provenind de la aceştia. Era de aşteptat acest lucru, încrucişări similare fiind întâlnite şi la alte populaţii. Surprinzătoare a fost însă descoperirea în genomul lor de urme de ADN care aparţin denisovienilor, o nouă specie de hominizi, care a trăit în Asia în urmă cu 44.000 de ani şi care a fost descoperită recent de arheologii ruşi după ce au analizat o cantitate mică de praf de os, descoperită în urmă cu un an în peştera Denisova din Siberia. Acest lucru ne demonstrează că aborigenii australieni au întâlnit în drumul lor şi alte populaţii, care se aflau pe acele meleaguri“, a mai precizat specialistul. Până acum s-a crezut că vechii locuitori de Papua Noua Guinee ar fi unicii oameni moderni, ai căror strămoşi au intrat în contact cu denisovienii. Însă, din câte se pare, lucrurile nu au stat tocmai aşa. Potrivit cercetătorilor de la Harvard Medical School din Boston (SUA), denisovienii s-au „împerecheat“ nu doar cu aborigenii australieni, ci şi cu diferite grupuri de populaţii filipineze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS