Niciodată domnişoare
Mesdames, Mesdemoiselles, Messieurs, formula de adresare către public este aceeaşi de câteva secole. Toţi ştiu că e desuetă, însă continuă să o folosească în discursurile mai mult sau mai puţin oficiale, relatează cotidianul italian La Repubblica. Iar aceste trei apelative: doamne, domnişoare şi domni, trebuie bifate în Franța atunci când este nevoie de completarea oricărui document, public sau privat. De exemplu, Isabelle Dupont trebuie să precizeze dacă este sau nu căsătorită pentru a completa o simplă comandă pe internet sau pentru a solicita eliberarea unui certificat de la primărie. Într-o ţară care se mândreşte, uneori pe drept, alteori pe nedrept, că este ţara drepturilor omului, femeile sunt catalogate încă potrivit limbajului din secolele trecute. În secolul XIV, Mademoiselle era fiica unui Monsieur, fratele regelui. Însă, din secolul XVI, acest termen a indicat o femeie necăsătorită. Iar aceasta este considerată o discriminare, având în vedere că nimănui nu îi trece prin cap să i se adreseze unui tânăr cu apelativul „domnişor“.
Cu toate acestea, în Franţa anului 2011, femeile trebuie să răspundă peste tot la eterna întrebare: doamnă sau domnişoară? Şi de multe ori sunt nevoite să precizeze şi numele de familie purtat înainte de căsătorie, ca şi cum preluarea numelui soţului ar fi cel mai logic lucru din lume. Din acest motiv, două organizaţii feministe au lansat de curând o campanie pentru eliminarea termenului de Mademoiselle, aşa cum s-a procedat de câtăva vreme în ţările anglosaxone (unde Ms. a înlocuit de ceva timp Miss sau Mrs.), în Germania, unde nimeni nu se mai adresează unei femei folosind apelativul Fraeulein, sau în Italia, unde în formularele publice se precizează doar numele şi prenumele.
Franţa conservatoare
Franţa este însă o ţară conservatoare. Dacă în Québec (provincie francofonă din Canada) cuvinte precum autor şi scriitor, de exemplu, au fost deja „feminizate“ , în Franţa, „auteure“ şi „écrivaine“ sunt respinse de Academia Franceză, fiind foarte rar utilizate. În opinia organizaţiilor feministe „Le chiennes de garde“ şi „Osez le féminisme“, utilizarea termenilor Mademoiselle și Madame sunt „reziduul unei epoci în care femeile erau considerate fără putere de decizie şi nu puteau face nimic fără acordul soţului“. În teorie, campania nu are motive să existe: o serie de circulare publicate între 1967 şi 1974 au rezolvat deja problema. Însă, cu toate acestea, utilizarea termenilor de doamnă şi domnişoară continuă să fie o regulă fixă. În opinia feministelor franceze, nu este necesară totuşi o lege care să reglementeze problema, ci este suficient un decret prin care să se interzică în mod explicit diferenţierea doamnă/domnişoară în administraţia publică. Unele feministe, cum este Olivia Cattan, sunt totuşi de părere că ar fi mai bine ca organizaţiile să se implice mai mult în lupta împotriva discriminărilor şi să nu se concentreze pe o revendicare semantică, oricât ar fi aceasta de nedreaptă.
