8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVitamina A, aliat sau duşman

Vitamina A, aliat sau duşman

Rafturile magazinelor sunt pline de fel de fel de creme care promit adevărate miracole împotriva ridurilor. Indiferent de ambalaj, etichetă sau preţ, cele mai multe dintre acestea au un element în comun: vitamina A, cunoscută drept retinol, şi mai cu seama tretinoinul (acidul retinoic), un derivat al vitaminei A.
Beneficiile pe care vitamina A şi derivaţii săi le au pentru tenul matur au fost descoperite întâmplător în 1970. Pe atunci, Albert Kligman, MD, Ph.D., dermatolog la  Universitatea din Pennsylvania, a început să testeze un derivat al vitaminei A, numit „tretinoină“ pe pacienţi cu acnee. Acidul retinoic şi-a demonstrat atunci capacităţile de a reduce imperfecţiunile pielii şi de a accelera reînnoirea celulară. În 1973, Kligman şi-a brevetat formula pentru Retin-A, primul tratament eficace împotriva acneei. După alţi 12 ani,  Kligman şi Leida şi-au dat seama că Retin-A poate fi şi mai profitabil. Pacienţii trataţi cu tretinoină aveau mult mai puţine riduri şi o piele mult mai omogenă decât persoanele care nu urmaseră astfel de tratamente. După 20 de ani de la prima Retin-A, Renova – substanţa ce conține 0,05% tretinoin devenea primul tratament pentru riduri, aprobat oficial în Statele Unite.  Kligman a depus altă serie de brevete şi, astfel, industria cosmetică a trecut imediat la treabă şi a lansat o multiudine de tratamente antirid pe bază de retinoizi.

Dezbateri aprinse

Tretinoinul reduce ridurile şi liniile fine prin stimularea producţiei de colagen şi a vaselor de sânge, acestea din urma conferind o culoare vie, sănătoasă, pielii. În plus, această substanţă ajută la îndepărtarea inesteticelor pete maronii de vârstă, a petelor solare, şi îmbunătăţeşte aspectul pielii.
Pentru rezultate vizibile, trebuie utilizat cu regularitate timp de trei, până la şase luni. Pielea începe să reacţioneze abia după 6-12 luni de la utilizarea tratamentului. În acelaşi timp însă, există şi efecte secundare, care stau la baza unor aprigi dezbateri încinse dincolo de Ocean. Tretinoinul sporeşte nivelul de sensibilitate a pielii la soare, astfel încât este indicată utilizarea pe timp de noapte în primele zile, alternativ cu o cremă cu protecţie solară pe timp de zi. De asemenea, din cauza iritaţiilor care pot să apară, experţii recomandă introducerea treptată a tretinoinului în ritualul zilnic de îngrijire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS