10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin Telefonul mobil, periculos pentru fertilitate

Telefonul mobil, periculos pentru fertilitate

Telefonul mobil revine în boxa acuzaţiilor. Potrivit corriere.it, mai nou, telefonul ar putea fi un real pericol pentru fertilitatea bărbaţilor. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, care au descoperit că radiaţiile electromagnetice de radiofrecvenţă (RF-EMR) emise de telefoanele mobile pot să scadă concentraţia de spermatozoizi şi calitatea acestora.
Cercetarea se bazează pe câteva studii făcute atât pe animale, cât şi pe oameni, însă rezultatele nu sunt prea concludente. În cazul cercetărilor referitoare la oameni, specialiştii au expus sperma provenită de la donatori voluntari, sănătoşi, la RF-EMR. În acelaşi timp, cercetătorii au monitorizat calitatea spermatozoizilor proveniţi de la bărbaţi care poartă, de obicei, telefonul mobil în buzunarul din faţă al pantalonilor. În urma analizării rezultatelor, s-a observat că sperma expusă la RF-EMR a avut o concentraţie mai scăzută de spermatozoizi, iar motilitatea şi viabilitatea acestora erau, de asemenea, mai scăzute.
De asemenea, s-a observat că  subiecţii care au obiceiul să îşi poarte telefonul mobil în buzunarul de la pantaloni prezintă o concentraţie mai slabă de spermatozoizi în lichidul seminal, comparativ cu cei care nu purtau astfel celularul.

 Studii pe animale

 În cazul experimentelor făcute pe cobai, cercetătorii au pus şobolani într-o cuşcă de plexiglas, iar dedesubt au fost montate telefoane mobile, la distanţă de numai 5 mm. Timp de patru luni, câte şase ore pe zi, şoarecii au fost expuşi la RF-EMR. La finalul acestei perioade, cercetătorii au constatat că numărul spermatozoizilor vii a scăzut cu 25%.
Pentru moment, nu se ştie exact ce tip de telefon mobil sau ce benzi de frecvenţă au un impact mai mare. Tocmai din acest  motiv, cercetătorii şi-au propus să efectueze studii pentru a afla exact dacă există produse care nu au efecte negative majore.
În ciuda faptului că nu se ştie care este modul în care RF-EMR afectează sperma, unii specialişti afirmă că atunci când telefoanele mobile sunt ţinute pentru o perioadă lungă de timp în buzunar, ele generează căldură care afectează sperma. Alţi specialişti sunt de părere că radiaţiile provenite de la telefoane penetrează ţesutul şi interferează cu frecvenţa electromagnetică de la nivel celular, deteriorând sperma.
Tocmai din acest motiv, specialiştii recomandă bărbaţilor, şi nu numai, să ţintă telefonul cât mai departe de organele lor reproductive, deoarece aceste părţi ale corpului sunt foarte sensibile la radiaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU