13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Chiar dacă încercaţi să aplanaţi conflictele, vă confruntaţi cu dificultăţi legate de relaţiile dumneavoastră cu persoanele mai în vârstă. Este bine să aveţi grijă de bani pentru că astăzi nu este un moment bun pentru investiţii. În dragoste au loc evenimente neprevăzute, care implică decizii importante. Astăzi veţi avea motive de fericire, pentru că s-ar putea să se petreacă unele evenimente deosebite.

Taur
Supravegheaţi-vă alimentaţia alegând produse cât mai naturale şi beţi multă apă. Vă veţi curăţa astfel organismulşi vă veţi simţi mai bine. În dragoste, un succes răsunător pe care-l obţineţi se poate transforma în curând într-o deziluzie. Nu vă entuziasmaţi pentru orice, pentru că puteţi trăi dezamăgiri care vă vor marca. Folosiţi această zi pentru a ieşi în lume şi a cunoaşte oameni noi.

Gemeni
Vă certaţi cu partenerul de viaţă sau pur şi simplu intervine o răceală între voi. Dacă însă sunteţi singur, lucrurile sunt mult mai promiţătoare. Aveţi toate şansele să cuceriţi persoana dorită şi să renunţaţi, astfel, la preţioasa dumneavoastră libertate. Reuniunile la care participaţi sunt pline de pericole, cel puţin în ceea ce priveşte discuţiile care se stârnesc. Aveţi mare grijă ce spuneţi.

Rac
Nu mai sunteţi dispus să faceţi concesii în continuare, în privinţa pretenţiilor familiei. Aveţi nevoie de libertate şi de un timp numai al dumneavoastră. Dacă participaţi la întâlniri astăzi sau mergeţi la petreceri, reuşiţi să faceţi o impresie bună persoanelor care vă pot ajuta în proiectele dumneavoastră. Este bine să aveţi grijă ce faceţi cu banii şi, mai ales, să nu vă mai arătaţi atât de generos faţă de ceilalţi.

Leu
Este o zi frumoasă pe plan sentimental, cu momente de neuitat alături de persoana iubită. Sunteţi sensibil, receptiv, deschis şi plin de elan. Dacă vreţi să vă menţineţi forma fizică de invidiat, aţi putea să începeţi un nou sport care să vă facă plăcere. Şi pentru că apa vă este benefică, înotul ar fi o bună variantă. Încercaţi să vă relaxaţi mai mult şi să vă încărcaţi bateriile.

Fecioară
Astăzi sunteţi foarte liniştit, senin chiar. Nimic nu pare să vă afecteze, deşi, în realitate, sensibilitatea dumneavoastră este la fel de mare. Totuşi, sunteţi împăcat cu dumneavoastră înşivă şi cu lumea şi vă bucuraţi de un echilibru interior care vă conferă putere. Pe plan erotic, s-ar putea să vă uimiţi partenerul de viaţă la cât de bine vă pricepeţi în dormitor. Aveţi suficientă energie şi bunădispoziţie cât să începeţi o săptămână de lucru destins şi relaxat.

Balanţă
Începeţi să învăţaţi din greşelile trecutului cu privire la bani. Relaţia cu familia se îmbunătăţeşte, iar cei dragi apreciază eforturile pe care le faceţi pentru ca toţi să fie mulţumiţi. Dacă vreţi să vă apropiaţi şi mai mult de partenerul de viaţă, încurajaţi comunicarea, în loc să vă  închideţi în dumneavoastră. Partenerul de suflet poate să vă susţină şi să vă dea un impuls să depăşiţi obstacolele.
 
Scorpion
Chiar dacă nu vă stă în fire să nu reacţionaţi, astăzi aţi putea avea mult de pierdut dacă enervaţi oameni care vă pot ajuta financiar. Înfrânaţi-vă orgoliul şi fiţi cât mai diplomat. Situaţia financiară este stabilă, însă tindeţi să cheltuiţi mai mult decât este cazul. Evitaţi speculaţiile astăzi, v-ar putea debusola bugetul pentru toată vara. Încercaţi să discutaţi despre afaceri cu familia sau prietenii apropiaţi, aceştia vă pot da sfaturi utile.

Săgetător
Vi se pare că acasă fiecare este preocupat de propriile probleme şi din acest motiv vă simţiţi cam singur. Nu este însă vorba decât de ceva pasager, trebuie să aveţi răbdare. Trebuie să fiţi conciliant şi să aplanaţi conflictele ce pot apărea între membrii familiei. Dacă sunteţi singur, există mari şanse să vă îndrăgostiţi. Noua relaţie poate să vă aducă multe împliniri. Feriţi-vă de gesturi impulsive.

Capricorn
În cazul în care vă căutaţi o locuinţă, se poate să daţi peste casa visurilor dumneavoastră. Veţi avea însă un conflict cu familia. Pe plan sentimental, reuşiţi să transformaţi o zi obişnuită într-o experienţă de neuitat, făcându-i surprize romantice partenerului dumneavoastră. Dacă nu aveţi pe nimeni, vă folosiţi cu succes de calităţile dumneavoastră pentru a stârni interesul persoanelor de sex opus.

Vărsător
Chiar dacă aveţi multe lucruri de făcut, este bine să fiţi atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră. Nu ignoraţi nimic din ceea ce se petrece, deoarece puteţi rata lucruri importante. La serviciu colegii vă dau un pont, care vă ajută să definitaţi un proiect demarat cu ceva timp în urmă. Pe plan sentimental, vă apropiaţi mai mult de persoana iubită. În curând veţi întâlni pe cineva cu totul special.

Peşti
Vi se pare foarte greu să împăcaţi responsabilităţile familiale cu restul activităţilor dumneavoastră. Astăzi sunteţi destul de activ şi aţi vrea ca toată lumea din jur să ţină pasul cu dumneavoastră. Însă, bineînţeles că există şi persoane care nu vor face acest lucru, din diverse motive. Nu presaţi pe nimeni, pentru că doar riscaţi conflicte inutile. În dragoste, partenerul de suflet intenţionează să vă facă o surpriză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS