17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDieta mediteraneană, benefică pentru doamne

Dieta mediteraneană, benefică pentru doamne

După cum bine se ştie, dieta mediteraneană este una dintre cele mai sănătoase întrucât şi-a demonstrat eficienţa atât în lupta cu kilogramele, cât şi în cruciada împotriva îmbătrânirii.
Un studiu recent realizat de specialiştii de la Universitatea din Granada şi dat publicităţii de British Journal of Nutrition a demonstrat că această dietă este o adevărată mană cerească pentru doamnele tinere. Cercetătorii au monitorizat 21 de femei şi alimentele pe care acestea obişnuiau să le consume. Astfel, specialiştii au constatat că fiecare aliment din dieta mediteraneană conţinea 110 micrograme de crom şi 18,5 miligrame de fier. Această cantitate este suficientă pentru a acoperi necesarul zilnic pentru o femeie tânără. De altfel, de multe ori, tinerele reprezentante ale sexului frumos au tendinţa să prezinte carenţe de aceste substanţe, consecinţele fiind diferite tulburări şi patologii comune (precum anemia). În aceste condiţii, consumul regulat de fructe, cereale, verdeţuri, legume proaspete, peşte şi ulei extravirgin de măsline reprezintă în mod sigur un sistem eficient pentru a menţine nivelul de crom şi fier la valori constante.

Beneficii străvechi

De altfel, beneficiile acestei diete sunt cunoscute de sute de ani. Primele studii s-au făcut după cel de-al Doilea Război Mondial. Cercetătorii americani au constatat atunci cu surprindere că în Creta bolile de inimă erau o raritate, în ciuda sărăciei provocate de război. În plus, studiile demografice realizate ulterior au arătat că populaţiile din ţările mediteraneene au o speranţă de viaţă mai mare.
Din câte se pare, secretul sănătăţii de fier a localnicilor consta în modul de viaţă activ, dar şi în regimul bogat în legume, fructe şi ulei de măsline.
Dieta mediteraneană se bazează foarte mult pe consumul de fructe, legume proaspete şi carbohidraţi complecşi, cum ar fi pâinea integrală, cerealele şi leguminoasele. În plus, consumul de carne de pasăre este moderat, iar carnea roşie se mănâncă în cantităţi foarte mici.
De asemenea, ouăle se consumă de maximum patru ori pe săptămână. Pe de altă parte, alcoolul, în special vinul, se consumă în cantităţi mici sau, cel mult, moderate. Potrivit specialiştilor, un astfel de regim previne bolile de inimă, dar şi obezitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS