10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Alegerile pe care le veţi face vor avea impact pe termen lung, aşa că optaţi pentru stabilitate şi evoluţie treptată şi nu pentru recompense imediate. Vă bucuraţi de mai mult noroc; dacă aveţi ocazia să vă implicaţi într-un concurs şi să câştigaţi nişte bani, mergeţi înainte. Ar fi indicat să nu dezvăluiţi nimănui un secret preţios, pe care vi l-a împărtăşit un prieten sau cineva din familie.

Taur
Ziua de azi vă oferă ocazia de a vă reîncărca bateriile şi de a vă pregăti pentru noi începuturi. Fiţi recunoscător pentru ceea ce vă oferă viaţa şi trăiţi clipa. Dacă obţineţi nişte venituri suplimentare, ar fi bine să le folosiţi pentru a cumpăra lucruri pentru casă, ce vă pot creşte gradul de confort. Aveţi o stare de spirit deschisă pentru socializare; nu lăsaţi criticile unora să vă supere. Nu faceţi mişcări importante, pentru că sunteţi confuz.

Gemeni
Daţi dovadă de abilităţi psihice deosebite, aşa că n-ar fi rău să vă urmaţi bănuielile. Unele temeri nefondate vă vor influenţa gândurile, însă vă puteţi elibera de acestea dacă alegeţi să vorbiţi deschis cu un prieten de încredere, obiectiv. E posibil să vă confruntaţi cu mici obstacole care vor cauza întârzieri neaşteptate, însă e spre binele dumneavoastră, pentru că vă împiedică să vă îndreptaţi într-o direcţie greşită.

Rac
Dacă vreţi să aveţi o zi liniştită, ar fi bine ca, încă de dimineaţă, să reinstauraţi ordinea acasă şi la serviciu. Vă veţi concentra în mod special pe relaţiile personale, aşa că e posibil să vă rezervaţi mai mult timp pentru a-l petrece în compania celor dragi. Spre seară, vă preocupă o situaţie neaşteptată şi trebuie să vă schimbaţi optica. În cuplu se anunţă furtuni.

Leu
Începeţi să vă gândiţi mai mult la viitor şi, chiar dacă nu vă simţiţi extraordinar astăzi, vă luaţi responsabilităţile mai în serios. Apare în discuţie o nouă oportunitate din punct de vedere profesional, aşa că fiţi sigur că sunteţi pregătit să mergeţi înainte, fiindcă puteţi avea mai multe satisfacţii. E o zi bună pentru a vă relaxa acasă, alături de cei dragi. Puteţi achiziţiona avantajos obiecte de uz casnic.

Fecioară
O persoană apropiată îşi dezvăluie adevăratele motive pentru comportamentul său şi aceste noi informaţii vă surprind şi vă determină să vă schimbaţi gândurile şi sentimentele. Ar fi productiv dacă aţi renunţa să vă mai preocupaţi de un capitol mai vechi din viaţă şi dacă v-aţi impune să acceptaţi lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă nu le puteţi înţelege. Păstraţi-vă atenţia asupra obiectivelor de natură profesională.

Balanţă
Alegeţi cu înţelepciune confruntările în care vă implicaţi astăzi şi evitaţi să pierdeţi prea mult timp dezbătând situaţii ipotetice. Vă gândiţi de ceva timp să faceţi o achiziţie, însă e recomandat să o mai amânaţi pentru o săptămână sau două. Spre seară, vă recăpătaţi puterile în compania celor dragi, într-o atmosferă comodă şi relaxantă. Lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine în viaţa dumneavoastră.

Scorpion
Veţi reuşi să vă exprimaţi mai deschis în faţaunei persoane apropiate, iar asta vă va ajuta să aduceţi această relaţie la un nivel superior. V-aţi făcut un scop în viaţă din a vă asigura că persoanele dragi au tot ceea ce-şi doresc, însă ar fi bine să nu vă neglijaţi propriile nevoi dacă nu vreţi să regretaţi mai târziu. Nu e o zi în care să vă înţelegeţi bine cu superiorii şi nici cu persoana iubită, aşa că fiţi cât de cât rezervat.

Săgetător
Abilitatea de a aduna informaţii şi de a le împărtăşi celorlalţi face diferenţa astăzi. Trebuie să rămâneţi obiectiv într-un conflict care nu vă priveşte prea mult; în caz contrar, veţi sfârşi prin a înfuria pe cineva. Spre seară, vă îngrijoraţi cu privire la o situaţie, însă nu sunt decât impresii false. Mici certuri vă pot încurca astăzi şi vă pot da planurile peste cap. Căutaţi să obţineţi mai multă stimulare intelectuală.

Capricorn
Nu vă bazaţi prea mult pe percepţiile dumneavoastră astăzi, pentru că acţionaţi în condiţii în care aveţi acces la informaţii limitate. Până ce puteţi afla mai multe, acordaţi-le celor din jur prezumţia de nevinovăţie. Simţiţi că anumite aspecte vă limitează în prezent, însă veţi vedea mai târziu că lucrurile se întorc în favoarea dumneavoastră, aşa că n-are sens să fiţi îngrijorat sau frustrat. Bazaţi-vă pe intuiţie.
 

Vărsător
Veţi reuşi să vă ocupaţi de o serie de sarcini pe care le-aţi neglijat în ultima perioadă. Îndată ce reuşiţi să scăpaţi de dezordine, vi se clarifică şi gândurile, şi emoţiile. Puteţi fi un exemplu pentru cei din jur, însă nu prin vorbe, ci prin ceea ce faceţi. Asiguraţi-vă că aveţi grijă de sănătate, chiar dacă e vorba de unele afecţiuni minore. În viaţa sentimentală, ar fi bine să nu fiţi insistent cu persoana iubită.

 Peşti
Reuşiţi să vă menţineţi obiectiv, iar asta vă e de real folos în deciziile pe care le luaţi pe parcursul zilei. Înainte de a preda unei alte persoane sarcini importante, fiţi sigur că-i oferiţi instrucţiuni detaliate. E posibil să reconsideraţi astăzi o oportunitate care dispăruse odată cu începutul anului, însă acum lucrurile par mai stabile şi mai promiţătoare. E o zi perfectă pentru ieşiri relaxante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS