17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Colţul gospodinei

Sfaturi utile în bucătărie

– Pentru un colorit frumos al maionezei puteţi presăra puţină sare peste gălbenuşuri cu zece minute înainte de a o pregăti.
– Dacă apreciaţi friptura crocantă de pui, iată cum o puteţi obţine: luaţi o lămâie, o spălaţi bine, o tăiaţi pe jumătate şi frecaţi bucăţile din carne de pui. Carnea se va frăgezi la interior, dar va căpăta o crustă apetisantă, aurie la exterior.
– Peştele prăjit nu se mai lipeşte de tigaie dacă, pe lângă ulei, punem în tigaie puţin unt sau câteva rondele de lămâie.
– Pentru a obţine o friptură de pasăre frumos rumenită, înainte de a o introduce la cuptor ungeţi-o cu un strat subţire de zahăr praf.
– Ţelina rămâne proaspătă pentru mai mult timp dacă este învelită în folie de aluminiu şi pusă în frigider.
– Nu gătiţi ciuperci în oală de aluminiu pentru că se vor înnegri.
– Cozonacul creşte mai frumos dacă se foloseşte ulei în loc de margarină şi dacă e lăsat în tăvi (pregătit cu umplutură) cel puţin 15 minute înainte de coacere.
– Dacă nu reuşiţi să adunaţi aluatul într-o „minge“, adăugaţi câte o lingură de apă şi continuaţi să frământaţi până când obţineţi un aluat elastic, care se strânge într-o singură bucată.
– Dacă testul scobitorii arată că în interior este crud încă, acoperiţi tava cu folie de aluminiu şi daţi din nou la cuptor.
– Carnea friptă la grătar pe foc de lemne dobândeşte un gust excelent dacă se presară peste cărbunii încinşi frunze de dafin, de rozmarin sau boabe mici de ienupăr.
– Cârnaţii nu mai crapă în timpul prăjirii dacă îi opăriţi înainte cu apă fiartă.
– Pentru ca baconul prăjit să nu fie plin de grăsime, puneţi-l pe grătar în cuptorul rece, sub el aşezaţi o tavă pe care să se scurgă grăsimea, apoi aprindeţi focul la 180 de grade şi aşteptaţi ca baconul să se rumenească până devine crocant.
– Sarmalele nu se prind de fundul oalei dacă puneţi câteva beţişoare de vişin sau de gutui.
– Din iaurt proaspăt, bătut cu o lingură de ulei şi o lingură de zeamă de lămâie, se obţine un sos excelent pentru salate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS