10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBucătăria de weekend

Bucătăria de weekend

Muşchi de vită cu pere şi praz

Ingrediente: 300 g muşchi de vită, 2 pere, 2 fire de praz, 3 linguri ulei de măsline, 50 g unt, 2-3 fire de cimbru verde, sare, piper.

Mod de preparare: Curăţaţi perele de coajă, crestaţi-le în partea de jos, ungeţi-le cu ulei şi presăraţi-le cu zahăr, sare şi piper.
Puneţi-le apoi într-o tavă şi coaceţi-le la foc mare 15 minute. Între timp, curăţaţi prazul, spălaţi-l şi tăiaţi-l rondele.
Căliţi-l apoi în ulei, la foc mare, până când se rumeneşte uşor, după care presăraţi-l cu sare şi piper, scoateţi-l pe o farfurie şi păstraţi-l acoperit, la cald.
Tăiaţi apoi muşchiul în două felii groase, presăraţi-le cu piper şi frigeţi-le pe un grătar bine încins sau într-o tigaie de teflon unsă cu puţin unt.
Bucătarii cu experienţă vă recomandă să frigeţi carnea câte un minut pe fiecare parte, de două ori, apoi scoateţi-o pe o farfurie şi puneţi pe fiecare felie de muşchi câte un cubuleţ de unt şi un praf de cimbru.
Acoperiţi farfuria cu un capac pentru câteva minute.
Puneţi pe farfuriile calde prazul călit, peste acesta puneţi feliile de carne şi peste ele perele coapte.
Ornaţi cu cimbru verde şi presăraţi totul cu piper proaspăt măcinat.

Clătite gratinate

Ingrediente:  250 ml lapte, 150 g făină, 4 ouă, coaja şi zeama de la 1 lămâie, 130 g zahăr pudră, 50 g nuci, 500 g brânză proaspătă, 50 g unt, 2 linguri zahăr tos.

Mod de preparare: Amestecaţi cantitatea de lapte, care trebuie să fie neapărat rece, cu făina şi ouăle. Omogenizaţi aluatul şi lăsaţi-l deoparte, să se odihnească timp de 20 de minute. Între timp, daţi drumul cuptorului pentru a se încinge. Amestecaţi şi zeama de lămâie cu 50 g zahăr pudră şi cu nucile tăiate mărunt. Puneţi toate ingredientele pe foc şi amestecaţi bine până se topeşte tot zahărul.
Amestecaţi şi brânza proaspătă cu 80 g zahăr pudră şi cu coaja de lămâie.
Într-o tigaie, puneţi puţin unt la încins şi prăjiţi clătitele, una câte una. Umpleţi apoi, când sunt gata, clătitele cu compoziţia de brânză şi tăiaţi-le în bucăţi de 4-5 cm. Ungeţi o tavă cu puţin unt şi puneţi în poziţie verticală clătitele tăiate.
Deasupra turnaţi siropul de lămâie amestecat cu nucă.
Puneţi apoi tava în cuptorul încins, pentru 5-6 minute. Scoateţi clătitele şi presăraţi-le cu generozitate cu zahăr tos.

www.bucatarul.ro
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS