Una dintre cele mai mari probleme care ţin de estetizarea apartamentelor de bloc construite înainte de 1990 este cea a planeităţii pereţilor, plafoanelor şi pardoselilor.
Una dintre lucrările cel mai des întâlnite în cadrul renovării unei locuinţe constă în realizarea tavanelor false din gips-carton. Această soluţie oferă avantaje în cazul în care tavanul clasic prezintă crăpături sau fisuri ori dacă trebuie acoperite canale de cabluri pentru instalaţii. Varianta tavanului fals se poate folosi şi dacă este necesară realizarea unei izolări termice sau fonice.
Scheletul metalic al plafoanelor false este compus din trei elemente principale: ghidaje din profile tip „U“, care se montează în partea superioară a pereţilor de jur-împrejurul camerei, la distanţa dorită faţă de plafon (aproximativ 10 cm); montanţi din profile tip „C“, care se introduc din ghidaje pentru a traversa pe lăţime camera; bride de prindere, care suspendă montanţii de plafon. Acestea din urmă se comercializează în diferite modele, în funcţie de distanţa la care se doreşte să fie suspendat tavanul fals.
Etape de lucru
Mai întâi a fost măsurată suprafaţa de lucru. Drept reper a fost luată pardoseala, dar numai după ce ea a fost nivelată prin turnarea şapei. S-a măsurat o înălţime de 240 cm de la pardoseală, după care au fost trasate poziţiile viitoarelor ghidaje.
Pentru a micşora înălţimea camerei, se practică realizarea tavanului cu structura pe tije. În acest caz, lucrarea debutează cu trasarea cotelor pe perete. Pentru a obţine un plan orizontal pentru viitorul tavan fals, se va trasa o linie la nivelul la care se doreşte a fi tavanul. Apoi, cu ajutorul unui furtun de nivel, se trasează perimetrul acestuia. La acest nivel se montează pe toate laturile încăperii profile perimetrale UW 30. Acestea vor susţine profilele secundare CD 60. Profilele perimetrale UW 30 se montează deasupra trasajului efectuat pe pereţi la toate laturile. Ele se vor prinde în pereţi cu ajutorul diblurilor 6×40, montate la o distanţă de maximum 80 cm pe tot conturul viitorului tavan.
Pentru dispunerea profilelor transversale CD 60, se vor trasa pe tavan drepte poziţionate paralel cu pereţii pe cele două direcţii (carioaj), astfel: pe o direcţie, două paralele poziţionate echidistant, la 90 cm, iar pe cealaltă direcţie – paralele poziţionate echidistant la 50 cm. Pentru a trasa nivelul, respectiv caroiajul, se utilizează o sfoară îmbibată cu oxid de fier.
Piesele de suspendare se montează la intersecţiile dreptelor pe cele două direcţii ale tavanului. Se fixează tija cu ajutorul unui diblu din oţel pentru plafon de beton, ori cu un şurub pentru lemn cu cap plat, în cazul elementelor de lemn ale plafoanelor. Se introduc piesele de suspendare cu arcuri pe tijele de suspendare. Pentru introducerea tijei este necesară apăsarea uşoară a arcului piesei de suspendare.
Cu ajutorul unei maşini de găurit, prevăzută cu un burghiu SDS, au fost practicate găurile în care au fost introduse diblurile. Profilele au fost fixate cu holtzşuruburi.
În etapa următoare, trase cablurile instalaţiei electrice. Pentru protecţia lor au fost folosite tuburi din plastic.
Tot acum au fost fixate şi bridele de prindere, împreună cu ghidajele CD 60.
Cele două elemente metalice au fost fixate împreună, cu ajutorul şuruburilor autofiletante. S-a trecut la măsurarea suprafeţelor pentru a se stabili numărul şi forma plăcilor din gips-carton.
Acestea au fost măsurate, trasate şi tăiate, cu ajutorul unui cutter, la dimensiunile dorite. Marginile au fost îndreptate cu o rindea specială pentru gips-carton.
Montajul a început dintr-un colţ al camerei, folosindu-se o placă întreagă. Ea a fost poziţionată cu atenţie, după care a fost fixată în colţuri cu şuruburi autofiletante. S-a avut în vedere fixarea în zonele bridelor de prindere pentru a creşte gradul de rezistenţă. Şuruburile vor fi montate astfel încât să nu depăşească suprafaţa plăcii (altfel vor rămâne aparente după zugrăveală).
Capetele de şuruburi şi îmbinările au fost chituite. În timpul acestui proces, la îmbinări a fost montată şi plasa de armare din fibră de sticlă. Toate aceste suprafeţe au fost şlefuite şi pregătite pentru vopsire. Plăcile de gips-carton pot să aibă grosimea de 9,5 mm sau 12,5 mm.
Recomandare specială – la finisare nu se foloseşte ipsos de modelaj
Pentru obţinerea unui tavan neted, acesta va fi chituit cu un ipsos care are o fineţe de măcinare mare, nu cu cel de modelaj. „Chituirea se realizează cu ajutorul unui şpaclu. Se foloseşte chit atât cât este nevoie, pentru a aduce zona îmbinărilor la o suprafaţă netedă. După uscarea chitului, se trece la şlefuirea cu şmirghel de fineţe 80 şi apoi cu şmirghel de fineţe 120. După şlefuirea tavanului, se trece la zugrăvirea lui cu o vopsea lavabilă. Aceasta se aplică în trei straturi“, ne-a sfătuit Titus Movileanu, meşter montator.
