21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

HOROSCOP

  Berbec
Sentimental, ce primiţi nu vă mulţumeşte. Ce oferiţi nu e în forma cea mai romantică, deci viaţa sentimentală este motiv de dezamăgire. Adeseori vă simţiţi singur, părăsit sau neînţeles şi, chiar dacă cel drag este prin preajmă, nu mai comunicaţi ca altădată. În plan financiar, nu puteţi fi de acord cu banii pe care îi aveţi. Vă revoltaţi, vă ridicaţi pentru drepturile dumneavoastră, dar nu înseamnă că primiţi ceea ce revendicaţi. Nu sunteţi doar dumneavoastră în această situaţie, e o problemă generală care naşte numai nemulţumiri.

  Taur
Au loc evenimente marcante în viaţa de cuplu, momente care pot deveni puncte de referinţă ale acestui an. Pentru unii, poate apărea decizia de a divorţa, pentru alţii, a venit vremea unui angajament cu tentă legală ce va avea urmări de lungă durată, deci se vorbeşte despre viaţa în doi în termeni foarte serioşi, dar şi foarte radicali. Banii provin din colaborări legale, dar unde e loc de câştig, e vorba şi de impozite. Trebuie să treceţi pe la o instituţie pentru a vă achita o serie de datorii, cum ar fi un impozit pe venit sau o penalizare.

  Gemeni
Sunteţi mulţumit de relaţia sentimentală, pentru că o serie de probleme mai vechi dispar ca prin minune. Cheia succesului este sinceritatea, pentru că aveţi o discuţie foarte serioasă faţă în faţă care scoate la lumină neînţelegerile care au şubrezit relaţia. Acum puneţi cărţile pe masă şi faceţi lumină în tot ceea ce v-a ridicat întrebări în ultima vreme. Vă gândiţi serios să vă mai căutaţi un serviciu, după orele de program sau poate se iveşte ocazia de a schimba macazul în plan profesional.

  Rac
Timiditatea este cel mai mare duşman în plan sentimental. Deşi sunt sentimente intense în interior, nu ştiţi să le arătaţi, ci le ascundeţi în spatele unei măşti false. Ori faceţi pe grozavul şi lăsaţi o impresie greşită asupra adevăratelor dumneavoastră sentimente, ori îl ţineţi la respect exact pe cel care vă atrage. Disimulaţi totul, pentru că nu aveţi curajul să exprimaţi ce simţiţi. Nimic nou în plan financiar, trebuie să vă descurcaţi cu ceea ce aveţi deja în portofel, dar nu apelaţi la tertipuri incorecte, pentru că nu rezolvaţi nimic. Pot ieşi la iveală urmările unor gesturi ilegale mai vechi, ori de-ale dumneavoastră, ori de-ale altora, şi care au lăsat urme negative în buget.

  Leu
Sunteţi mai mult atras de flirturi şi jocuri sentimentale fără consistenţă, pentru că sunteţi încă afectat de o greşeală din trecut sau de o iubire eşuată care încă doare… Nu puteţi uita prin ce aţi trecut atunci şi, ca să vă răzbunaţi pe vechile suferinţe, alegeţi aventura ca pe singură scăpare. Dacă vă jucaţi prea mult, aţi putea răni pe cineva care poate chiar ţine la dumneavoastră. Fiţi mai prudent şi nu ieşiţi la cumpărături dacă sunteţi într-o pasă psihică nefastă, pentru că aţi fi în stare să cheltuiţi tot pe un obiect care vă face cu ochiul, doar pentru efectul terapeutic al shoppingului.

  Fecioară
Luaţi iniţiativa în dragoste şi trasaţi direcţia principală a vieţii de cuplu. Partenerul nu vă inspiră seriozitate, îl consideraţi un copil care nu ştie ce e mai bine pentru voi doi, de aceea cineva trebuie să se erijeze în liderul relaţiei. Sunteţi în faţa unui drum nou şi, aşa cum decideţi, aşa se întâmplă, pentru că nu prea puteţi pune baza de promisiunile jumătăţii dumneavoastră. Sunteţi cheltuitor şi faceţi din shopping o reală sărbătoare, dar veţi trece prin câteva momente critice periculoase pe parcursul acestei perioade.

  Balanţă
În plan sentimental, toate încercările de apropiere, de comunicare, de rezolvare a unor probleme mai vechi nu par să aibă efectele scontate. Sunteţi puternic afectat de un eşec din trecut şi vreţi neapărat să discutaţi sincer cu partenerul, ca să vă eliberaţi de această povară, dar el nu se arată dispus să găsiţi o soluţie. Tensiunea pluteşte peste relaţia voastră şi un pas greşit se poate solda cu suferinţe profunde.

  Scorpion
Cifra doi are o greutate specială pentru dumeneavoastră, deoarece acum ori se formează un cuplu, ori, dimpotrivă, se dezleagă… Se pun în balanţă mai mult ca oricând valorile importante în iubire, cum ar fi fidelitatea, comunicarea, loialitatea, şi dacă vreuna din acestea a fost încălcată. Este o perioadă a tranzacţiilor, a vânzărilor şi cumpărărilor importante, deci dacă aveţi ceva de vânzare, acum puteţi bate palma pentru ultimul preţ. Poate nu e chiar cel mai bun preţ pe care-l puteaţi obţine, dar, dacă vreţi să scăpaţi odată de acest stres, veţi accepta mai repede.
 

Săgetător
Planurile dumneavoastră evoluează nesperat de bine şi aveţi parte de rezultate la care nici nu visaţi! În plan financiar, cel mai mult vă irită speculanţii, pentru că aveţi parte de câteva ocazii în care vi se cere un preţ care nu reprezintă valoarea reală a unui serviciu şi e normal să vă sară ţandăra. Unele preţuri au sărit prea mult şi sunteţi de-a dreptul revoltat, dar dacă aveţi nevoie de acel obiect, scoateţi din buzunar cât vi se cere.

  Capricorn
În iubire, decizia pe care sunteţi gata să o luaţi are conotaţii categorice, ca şi cum aţi ajuns la punctul culminant în care trebuie să spuneţi clar ce vreţi. Dacă e o cerere în căsătorie, trebuie să fiţi foarte sigur că vreţi să fiţi jumătatea pretendentului dumneavoastră. Dacă e o propunere de a începe o relaţie, trebuie să fiţi convins că persoana respectivă e pe placul dumneavoastră.
 

Vărsător
Este perioada marilor răscruci de drumuri, pentru că trebuie să alegeţi alt drum în iubire. Că e o despărţire de omul cu care aţi fost sau e decizia de a trece la altă etapă în relaţia actuală, lucrurile nu vor mai sta la fel de acum înainte. Sunteţi pregătit pentru o schimbare de decor, de atitudine, de atmosferă, pentru că nimic nu e veşnic: nici fiorii primei iubiri, nici atracţia, nici planurile de altădată. Fiţi pregătit să spuneţi clar încotro vreţi să mergeţi.

  Peşti
Puteţi avea un succes de răsunet, mai ales dacă aveţi ceva tangenţe şi cu arta. Aţi avea atâtea tentaţii în jur, dar trebuie să vi le refuzaţi pe toate. Nu e momentul să vă cumpăraţi nici haine noi, nici obiecte care vă fac viaţa mai frumoasă, pentru că latura estetică este ultima care contează acum. Datoriile înainte de toate, iar plăcerile trec, din nou, pe ultimul plan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS