10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

HOROSCOP

  Berbec
Vă copleşeşte o presimţire sumbră, care vă atrage atenţia asupra unui posibil final de drum. Cu cât vă gândiţi mai mult, cu atât senzaţia de blocaj creşte, astfel încât ajungeţi la concluzia că e mai bine să grăbiţi sfârşitul acestei situaţii, ca să nu mai consumaţi inutil timp şi energie pentru ceva ce oricum se va termina. Vă este şi teamă, deopotrivă, de acest final de capitol, pentru că nu ajungeţi la rezultatul pe care l-aţi fi dorit.

  Taur
Banii sunt una dintre preocupările dumneavoastră principale. Tot ce este legat de venituri şi cheltuieli vă este pe plac, întrucât creaţi adevărate strategii de a acumula sume importante, dar şi de a consuma tot ce aţi adunat. Deocamdată, e momentul să mai puneţi un ban deoparte, ca să ajungeţi la o sumă considerabilă. Încercaţi, aşadar, să nu cheltuiţi tot ce aţi strâns, ci să-i faceţi să crească.

  Gemeni
Ideile dumneavoastră sunt valoroase şi ar merita puse în aplicare de cei care vă ascultă. Sunteţi bine informat, argumentaţi cu dovezi clare tot ce spuneţi, deci veniţi cu soluţii viabile la orice problemă. Sunteţi un sfătuitor de nădejde şi un colaborator înţelept, iar cei care vă au prin preajmă şi ţin cont de ideile dumneavoastră ar avea numai de câştigat. Prin exemplul personal, demonstraţi că soluţiile dumneavoastră merită atenţie, căci lumea vrea fapte, nu vorbe.

  Rac
Oricât de mult l-aţi iubit pe omul de lângă dumneavoastră, oricât de dependent aţi fi de dragostea lui, trebuie să învăţaţi să trăiţi şi pe cont propriu, pentru că nu puteţi şti cât va dura relaţia. Este bine să vă gândiţi să aveţi propria dumneavoastră lume, cu propriile surse de venit, pentru că nu puteţi aştepta tot timpul de la celălalt să vă ofere ce aveţi nevoie. Este vremea să vă recăpătaţi independenţa şi să-i arătaţi celui care vă întreţine că vă descurcaţi şi singur.

  Leu
Vă este puţin ciudă pe bucuria celor din jur, pentru că dumneavoastră nu vă puteţi distra alături de ceilalţi. Ori vă cam paşte invidia atunci când priviţi la rivalii dumneavoastră şi vă gândiţi de ce n-aţi ajuns la aceleaşi rezultate, ori nu vă puteţi integra deplin într-un mediu în care e motiv de sărbătoare. Poate nu aţi ajuns încă la scopul propus şi nu vă permiteţi să celebraţi victoria, deci trageţi tare ca să terminaţi şi dumneavoastră.

  Fecioară
Timpul este cel mai bun învăţător, deci nu aşteptaţi să înţelegeţi acum, pe loc, de ce vi se întâmplă unele lucruri, care este rolul anumitor lecţii de viaţă, de ce dumneavoastră…? Doar timpul care se scurge va oferi acest răspuns cândva, deci aveţi răbdare şi învăţaţi. Poate abia acum ajungeţi la o concluzie care vă oferă explicaţii logice la o situaţie din anii trecuţi, semn că e nevoie de mult timp ca lucrurile să se decanteze şi să se clarifice.

  Balanţă
Sunteţi cheltuitor şi aruncaţi banii pe fleacuri. Chiar dacă sunt obiecte pe care le doriţi, veţi descoperi într-o zi cât de nechibzuit aţi fost atunci când v-aţi hazardat în cheltuieli inutile. Deşi unele obiecte vă fac cu ochiul şi aveţi impresia că le vreţi, rezistaţi ispitei de a le cumpăra. Nu aveţi nevoie de ele, ci sunt doar capricii trecătoare, dar devoratoare de bani.

 Scorpion

Există în interiorul dumneavoastră o altă fiinţă care vă mai trage de mânecă atunci când sunteţi pe cale să greşiţi, dar azi nu mai ştiţi dacă să-i daţi ascultare. Lupta dintre cele două personalităţi, între conştient şi subconştient, între întuneric şi lumină, poate căpăta dimensiuni dramatice, deoarece una dintre ele totuşi va trebui să se impună. Sunteţi la mijloc şi încercaţi să faceţi pace între cele două tabere adverse din dumneavoastră înşivă.

 Săgetător
Vi se pare că numai pe umerii dumneavoastră apasă cele mai neplăcute condiţii şi că sunteţi mereu dezavantajat de alţii. Faceţi sacrificii peste sacrificii, dar nu vă simţiţi deloc bine când vedeţi că acestea nu au efectele scontate. Daţi de la dumneavoastră, treceţi cu vederea, tăceţi şi înghiţiţi, dar începeţi să vă întrebaţi dacă merită. Ce aveţi de câştigat de pe urma acestor compromisuri? Mai nimic, deci insatisfacţia creşte.

  Capricorn
Aţi făcut cândva o greşeală şi nu vă puteţi încă debarasa de acest gând, încât vedeţi pericole peste tot. Ori vi se aminteşte întruna despre situaţia neplăcută de demult, ori faceţi ce faceţi şi tot despre ea vorbiţi, pentru că a devenit un fel de balast pe care îl tot căraţi după dumneavoastră. Este vremea să priviţi înapoi cu curaj şi să reparaţi situaţia, dacă se poate, sau să o ştergeţi complet din amintire, pentru că vă trage înapoi.

  Vărsător
Un prieten intervine exact când aveţi mai mare nevoie de un ajutor şi o face total necondiţionat, fără să aştepte nimic în schimb, decât bucuria dumneavoastră că s-a rezolvat problema. În astfel de moment vedeţi cine vă este prieten cu adevărat, întrucât cei care caută scuze şi motive să vă amâne sunt sigur persoanele care nu merită încrederea dumneavoastră.

  Peşti
Tensiunile s-au acumulat la maximum în mediul în care vă aflaţi şi ajunge doar o scânteie ca totul să explodeze. Păcat că sunteţi dumneavoastră la mijloc şi primiţi toate ostilităţile. Vă întrebaţi cu ce aţi greşit, ce au toţi cu dumneavoastră, dar nu purtaţi nici o vină, ci sunteţi doar calul lor de bătaie, întrucât ceilalţi nu-şi mai pot controla nervozitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS