6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ia te uită

Cât durează o căsnicie (The Heartbreak Kid)

Comedie – 2007
În rolurile principale: Ben Stiller, Michelle Monaghan, Jerry Stiller
Regia: Bobby Farrelly, Peter Farrelly

După ani de burlăcie şi supus presiunilor tatălui său, Doc (Jerry Stiller), şi ale celui mai bun prieten Mac (Rob Corddry), Eddie începe să se întrebe dacă nu face prea multe nazuri în ceea ce priveşte femeile. Aşa că atunci când o întâlneşte pe apetisanta blondă Lila (Malin Akerman), Eddie, după o scurtă şi la obiect curte, o cere în căsătorie. În călătoria de nuntă de pe coasta Californiei, cei doi tineri căsătoriţi încep să se cunoască şi Eddie realizează imensa greşeală pe care a făcut-o: de după chipul angelic al proaspetei sale soţii se iveşte o fiinţă cu limbaj vulgar şi amatoare de sex atletic. Ajunşi într-o exotică staţiune mexicană, Lila îşi oblojeşte arsurile solare, iar Eddie începe să frecventeze barul hotelului, unde o întâlneşte pe Miranda (Michelle Monaghan), o fată cu picioarele pe pământ, care nu are nici cea mai vagă idee că Eddie este, de fapt, în luna de miere. Îndrăgostit de noua cunoştinţă, Eddie găseşte cele mai năstruşnice soluţii pentru a-şi abandona soţia în camera de hotel şi pentru a-şi petrece timpul cu fata visurilor sale. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 6,6.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS