16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCălătorie în lumea poveştilor

Călătorie în lumea poveştilor

Piaţa „Mihai Viteazul“ şi esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ au găzduit sâmbătă şi duminică reprezentaţii ale unor trupe de teatru de păpuşi, dar şi spectacole ale Palatului Copiilor în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului în aer liber pentru copii.

Încă de la orele dimineţii, micuţii craioveni au fost călăuziţi în lumea minunată a poveştilor de actorii-păpuşari ai Companiei „Pelerin“ din Târgu Mureş. „Motanul încălţat“ şi ale sale peripeţii au fost cele care au deschis periplul reprezentaţiilor. Deopotrivă copii şi părinţi i-au aplaudat pe actorii-păpuşari, devenindu-le parteneri de încredere în drumul fascinant prin lumea poveştilor.
Nu au lipsit de la întâlnire nici Donald şi prinţesele, care au avut grijă ca toată lumea să păşească în lumea basmelor. Câte un pitic captivat de întâlnirea surprinzătoare cu personajele animate nu a băgat în seamă gongul care anunţa începutul călătoriei şi a rămas fermecat de întâlnirea cu personajele supradimensionate. Camerele de luat vederi ale părinţilor au surprins bucuria întâlnirii sau lacrimile ce şiroiau pe obrăjori.
„Motanul încălţat“ şi-a aşteptat răbdător prietenii şi a pornit în călătoria fascinantă. Şi atunci când istorisirile sale, din care nu au lipsit căpcăunul, prinţesa, s-au sfârşit, le-a luat locul pe scena improvizată din Piaţa „Mihai Viteazul“ Păcală. L-a adus din pagini de poveste în faţa micilor spectatori Compania „Valiza cu teatru“ din Braşov. După o scurtă prezentare, cu cântec şi voie bună, copiii l-au călăuzit pe Păcală în curtea jupânului şi i-au aplaudat micile şicane.
Şi pentru că astfel de însoţitori trebuie răsfăţaţi, o bomboană a fost o răsplată pentru răbdarea şi aplauzele oferite personajelor îndrăgite.

Desene pe asfalt, muzică, dans şi teatru

Un popas a fost binevenit, căci personajele şi micii însoţitori aveau nevoie să-şi tragă sufletul. Aşa că Păcală s-a retras în cutia sa, până la o nouă reprezentaţie, iar micuţii însoţitori şi-au demonstrat şi ei talentele, de mari desenatori pe asfalt. Nici cei mai mici care abia ţineau creta nu s-au lăsat mai prejos. O mână de ajutor le-a fost întinsă de cei mari şi lumea poveştilor a reînviat, în desene pe asfalt. Şi părinţii şi-au amintit de anii minunaţi ai copilăriei şi s-au prins în jocul culorilor. Pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ alte talente în ale dansului şi muzicii erau aplaudate. Protagoniştii ovaţionaţi erau copiii de la Palatul Copiilor din Craiova.
Odată cu ultima demonstraţie de dans, a intrat în scenă Trupa de iluzionişti „Sandrini şi Leone“ din Sfântu Gheorghe, cu spectacolul „Leo fachirul“.
Doar Moş Ene i-a împins pe micuţi spre case, dar nu înainte de a-şi convinge părinţii că trebuie să revină în lumea basmelor alături de cele mai îndrăgite personaje.

Reprezentaţie sub umbrelă

Şi au reuşit să-i aducă din nou în Piaţa „Mihai Viteazul“, după-amiază, deşi câţiva nori de ploaie încăpăţânaţi îşi propuseseră să le strice distracţia. Nici marionetele nu au vrut să capituleze, şi „Valiza cu păpuşi“ s-a deschis din nou, făcându-i loc lui Vasile şi personajelor din „Prostia omenească“. Sub un cort, paravanul, păpuşile, copiii şi părinţii s-au adunat să le fie tovarăşi de drum lui Vasile, plecat în lume pentru a cunoaşte prostia mai mare decât cea a soţiei şi soacrei sale.
Cu cântec înainte a fost presărat şi acest drum. „Harnică-i nevasta mea, harnică şi nu prea, prea/ Dimineaţa binişor se dă jos de pe cuptor“. Şi, chiar dacă ploua, nimeni nu l-a părăsit pe Vasile. Tentaţi să atingă micile păpuşi, trăgând cu ochiul printr-o crăpătură a paravanului, micuţii craioveni nu s-au speriat de vremea ploioasă. Cu greu s-au despărţit de Vasile, dar au aflat că „Valiza cu poveşti“ se va deschide din nou. Şi aşa s-a şi întâmplat ieri, când i-a adus pe „Neghiniţă“ şi cuceritoarele personaje din „Vizita“ şi „Povestea porcului“.

Reprezentaţii pentru cei mici

Seria reprezentaţiilor pentru copii va continua şi astăzi, de la ora 17.30, cu spectacolul „Fata săracului cea isteaţă“, „Muzicanţii din Bremen“ şi cu „Punguţa cu doi bani“ a Teatrului „Strada“ din Braşov. De 1 iunie, alte piese, „Hansel şi Gretel“, „Cei trei purceluşi“, „Cenuşăreasa“, „Invitaţie la joacă“, „Aventurile lui Nică“, vor aduce frumoasele personaje în Piaţa „Mihai Viteazul“, de la 10.30. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS