21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Accesorii cu piese de Lego
Se poate spune că jocul cu piesele de Lego nu mai este rezervat numai copiilor, dacă ţinem cont de faptul că de curând a fost creată o colecţie de accesorii care au ca elemente de bază micile piese de plastic. După cum informează site-ul 7sur7.be, designerii Dee şi Ricky Jackson au creat un imperiu al accesoriilor pornind de la jocul cu Lego. Astfel, colecţia propusă de cei doi americani inventivi este formată din curele, inele şi broşe care au ca element central o piesă din celebrul joc de construit. Cel mai interesant aspect al acestor obiecte este faptul că, pornind de la piesa de bază, fiecare persoană îşi poate crea alte şi alte accesorii, adăugând piese de Lego după bunul lor plac. Printre vedetele care s-au declarat încântate de aceste inovaţii în lumea modei se numără rapper-ul Kanye West, care este recunoscut pentru stilul său neconvenţional şi avangardist.

Protest cu hârtie igienică
Ecologiştii ruşi au apelat la simţul umorului pentru a protesta împotriva deciziei de a redeschide o fabrică de celuloză şi hârtie pe malul lacului Baikal, un „monument“ natural care face parte din patrimoniul Unesco şi conţine 20 la sută din rezerva mondială de apă dulce. Astfel, activiştii pentru mediu i-au făcut cadou primului-ministru rus 200 de suluri de hârtie igienică pe care le-au adunat în timpul unei manifestaţii organizate în luna mai. Ecologiştii care au ales această formă de protest şi-au explicat destul de clar gestul. „Dacă autorităţile au atât de multă nevoie de hârtie şi pentru asta vor să distrugă lacul Baikal, le facem noi acest cadou pentru a proteja acest loc“, au spus activiştii. Iniţial, persoana care a primit coletul le-a transmis protestatarilor că hârtia igienică va ajunge chiar la Vladimir Putin, însă ulterior activiştii au primit vestea că hârtia va fi folosită în scopuri caritabile, urmând să fie distribuită la mai multe cămine de bătrâni.

Sutien din anul 1880, expus la Londra
Muzeul de Ştiinţă din Londra a organizat în această săptămână o colecţie temporară în cadrul căreia a prezentat publicului, printre altele, şi un sutien din anul 1880, informează site-ul zigonet.com. De la brasieră la corset şi până la sutienul-minune Wonderbra, lenjeria intimă feminină a suscitat interesul multor generaţii din diferite epoci ale istoriei. În prezent, când doamnele şi domnişoarele se bucură de confortul conferit de sutiene produse cu cele mai noi tehnologii, Muzeul de Ştiinţă din Londra a expus o piesă de lenjerie intimă de colecţie, din 1880. Sutienul, împodobit cu cele mai fine dantele ale acelor vremuri, demonstrează că şi în acea perioadă femeile erau preocupate nu doar de partea practică a sutienului, ci şi de elementul estetic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS