12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte ştiri

„Tort“ realizat din scutece

Un lanţ de magazine din Belgia a construit un „tort“ uriaş realizat din scutece de unică folosinţă, informează site-ul 7sur7.be. Arbitrii de la Guiness Book nu au omologat încă această realizare drept recordul pentru cel mai mare tort de acest fel, însă reprezentanţii magazinelor Krudivat sunt încrezători. Uriaşa construcţie, la care au muncit cinci persoane timp de două zile, este alcătuită din 10.000 de scutece şi ajunge la o înălţime de şase metri. „Tortul“ urmează să fie donat asociaţiei belgiene Moeders voor Moeders (Mame pentru mame), care se ocupă de ajutorarea mamelor aflate în dificultate. Ţinând cont de faptul că 10.000 de scutece reprezintă provizii suficiente pentru cinci copii timp de un an, „tortul“ va face fericite multe mămici cu o situaţie materială precară.

Bruce Willis, din nou „Greu de ucis“

Bruce Willis intenţionează să revină la filmul „Greu de ucis“, care l-a consacrat, iar în acest sens şi-a exprimat deja dorinţa de a participa la cea de-a cincea peliculă din serie, informează site-ul starpulse.com. Personajul John McClane, interpretat de Bruce Willis, şi-a făcut debutul în anul 1988, în primul film „Greu de ucis“, iar acum actorul, de 54 de ani, poartă negocieri pentru a intra din nou în pielea personajului. „Cred că filmările pentru «Greu de ucis 5» vor începe anul viitor. Eu unul aş începe chiar acum“, a declarat Bruce Willis, care deja s-a gândit la nişte idei pentru scenariu.
„Acţiunea va trebui să se petreacă undeva în afara Americii, poate chiar în mai multe locuri din lume“, a spus actorul.

Cascadă de sânge în Antarctica

În Antarctica există o cascadă de sânge care curge din gheţarul Taylor, informează site-ul zigonet.com. Descoperită în anul 1911 de către Sir Thomas Griffith Taylor, cascada a intrigat mult timp comunitatea ştiinţifică, dar secretul acestui loc deosebit a fost descoperit de-a lungul vremii. Specialiştii în geologie spun că, în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani, un lac de apă sărată a fost „închis“ în gheţarul Taylor, sub 400 de metri de gheaţă. Astfel s-a dezvoltat aici un ecosistem unic, cu elemente izolate de aer, lumină şi căldură. Apa sărată este foarte bogată în fier (de altfel, culoarea roşie a cascadei se datorează oxidului de fier), iar fisurile din gheţar permit apei din lac să iasă la suprafaţă, pătând transparenţa gheţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS