22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Bine de ştiut…

– Imediat după fierbere, legumele îşi păstrează culorile vii dacă le treceţi sub un jet de apă foarte rece. Apa rece opreşte procesul de fierbere şi păstrează legumele crocante şi viu colorate.
– Dacă salata verde sau verdeţurile, în general, vi se par puţin cam ofilite, soluţia este tot să le ţineţi sub apă rece câteva minute bune, până când îşi revin. Roşiile, de exemplu, devin mult mai ferme dacă sunt ţinute în apă rece înainte de folosire.
– Portocalele, mandarinele vor fi mult mai zemoase dacă înainte de a le stoarce le încălziţi câteva secunde în cuptorul cu microunde.
– Untul se bate cel mai bine atunci când este la temperatura camerei sau moale, nu topit. Pentru o spumă în adevăratul sens al cuvântului, bateţi untul întotdeauna împreună cu două-trei linguri de lapte fierbinte.
– Bananele foarte coapte pot fi păstrate la congelator. Curăţaţi-le cojile, băgaţi miezul în mixer, iar pasta obţinută turnaţi-o în formele pentru cuburi de gheaţă. La nevoie, pot fi folosite pentru torturi uşoare, îngheţată şi alte umpluturi.
– Varza acră dobândeşte o aromă deosebită, dacă la gătit se fierbe cu suc de mere sau citronadă.
– Zahărul caramel rămâne lichid dacă, atunci când e fiert, turnaţi în el un jet de suc de lămâie fierbinte.
– Pireul de spanac e mult mai gustos dacă atunci când e gata îi adăugaţi un gălbenuş de ou frecat bine.
– Bulionul rămas în cutie se păstrează mai bine dacă este transferat într-un pahar şi acoperit cu un strat subţire de ulei.
 – Când bateţi carnea, blatul de lemn trebuie udat înainte.
– Afumăturile care trebuie desărate (slănina, costiţa) se pun într-o cratiţă cu apă rece, la foc mic. Sarea se elimină, iar carnea rămâne moale.
– Ceapa pentru tocătura de sarmale se împarte în două: jumătate se căleşte împreună cu orezul, iar cealaltă jumătate se pune crudă.
– Sarmalele ies mai pufoase dacă în apa adăugată la fiert se pun două linguri de smântână.
– Drojdia se păstrează bine presată într-un vas şi acoperită cu puţin ulei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS