14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMăcrişul, bun la toate

Măcrişul, bun la toate

Măcrişul poate fi găsit pe piaţă între lunile aprilie şi octombrie. Primăvara este cel mai proaspăt şi savuros. Slabă în calorii, această plantă este bogată în vitaminele C şi A.

Măcrişul este o plantă legumicolă erbacee, aparţinând familiei Polygonaceae (la fel ca hrişca). Este cunoscută şi consumată încă din antichitate, unde era apreciată pentru proprietăţile sale digestive. Aciditatea sa stimulează secreţiile gastrice şi biliare.
În România, întâlnim mai multe varietăţi, dintre care cele mai importante sunt Rumex acetossa (măcrişul mare), care are valoare culinară şi se cultivă, şi Rumex acetosella (măcrişul mărunt sau măcrişul iepurelui), Rumex crispus (dragavei sau ştevie creaţă), Rumex alpestris (măcriş ciobănesc) şi Rumex scutatus, utilizate îndeosebi în medicina populară.
Frunzele acestei plante conţin fier, vitamine şi foarte mult acid oxalic, ceea ce îi conferă un gust acru, astringent. Ele se prepară în acelaşi mod ca şi spanacul sau ştevia, gustul caracteristic făcându-l potrivit pentru supe, borşuri, piureuri sau pentru a asorta în special preparatele de miel ori peşte. Frunzele tinere pot fi consumate crude în salate sau amestecate cu lăptucă.  Iarna, conservate în miere, se utilizează ca aperitiv vitaminizant şi tonic.
 
Puţine calorii, multe vitamine

La fel ca toate legumele-frunze, măcrişul conţine puţine calorii (circa 24 kCal/100 g). Este un laxativ uşor şi diuretic. Atuul său nutriţional principal este bogăţia în vitamina C (100 g de măcriş fiert aduce 75 la sută din aportul zilnic recomandat) şi în provitamina A (sută la sută din aportul zilnic recomandat). Carotenoidele conţinute în legumele verzi, bogate în clorofilă, sunt, de fapt, precursorii vitaminei A, recunoscuţi pentru funcţiile lor antioxidante (luptă împotriva radicalilor liberi) şi efectul lor benefic asupra vederii. În general, măcrişul este o sursă de fier, magneziu, zinc şi cupru.
Doza optimă de frunze proaspete de măcriş care poate fi consumată zilnic este de 50-80 g pentru un adult, 25-40 g pentru copii mai mari de 12 ani şi 12-20 g pentru cei cu vârste între 4-12 ani. În doze mai mari de 100 g/zi, măcrişul produce lipsă de calciu, ameţeală, leziuni renale.

Indicaţii şi contraindicaţii

Sucul de măcriş este indicat în avitaminoză, 50-100 ml zilnic, băut pe stomacul gol, înainte de masă. În astenia de primăvară şi stări de inapetenţă, sucul de măcriş băut zilnic şi consumul de salată au un efect înviorător deosebit. Creşterea apetitului are loc pe fondul unei dezintoxicări a organismului şi al unei îmbunătăţiri a digestiei. Principiile active din această plantă stimulează producţia de sucuri gastrice. Salata din frunze de măcriş consumată înainte de masă are darul de a accelera digestia. Se face o cură cu salată timp de o săptămână.
Pentru bolile hepatice cronice, ca drenor hepatic de excepţie, se bea în fiecare dimineaţă o combinaţie de suc de măcriş (50 ml) şi suc de păpădie (50 ml, preparat din părţi aeriene şi rădăcini proaspete). În cazurile de cancer şi scleroză în plăci, sucul de măcriş are un efect puternic, deoarece dinamizează digestia, favorizează eliminarea substanţelor reziduale, măreşte apetitul şi elimină temporar stările de vomă. Cu puţin timp înainte de masă, se beau 50 ml de suc proaspăt. Se combină foarte bine cu regimul Oshawa (cu cereale integrale).
Pentru tratamentul extern al cancerului de piele, sucul se prepară cu infuzie de tătăneasă în loc de apă. Se pun comprese pe plăgi, de patru-cinci ori pe zi. Febra scade dacă se iau câteva înghiţituri de suc sau se mestecă frunze de măcriş. Când febra este foarte ridicată, se recomandă pulbere din coajă de salcie (o linguriţă): se ţine sub limbă zece minute, apoi se înghite cu 50 ml de suc de măcriş. Pentru combaterea inflamaţiilor gurii şi gingiilor, se clăteşte gura cu suc de măcriş, de patru-cinci ori pe zi, prima dată dimineaţa, înainte de periajul dinţilor. După clătire, sucul (care este bine să fie ceva mai concentrat) se ţine câteva minute în gură.
La fel ca spanacul, măcrişul conţine mult acid oxalic. Acesta formează o pietricică împreună cu calciul, adică un oxalat de calciu insolubil. Această reacţie are loc fie în intestin, iar calciul nu mai poate fi atunci absorbit de mucoasa intestinală (risc de carenţe în caz de consum repetat de acid oxalic), fie în sânge. În acest caz, în rinichi se pot forma calculi de oxalat de calciu sau se pot localiza depozite la nivelul articulaţiilor. De aceea, persoanele care suferă de probleme renale sau articulare trebuie să evite consumul de măcriş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS