A fost o vreme când în Europa animalele trebuia să răspundă pentru crimele lor în faţa judecătorilor.
Oamenii au vrut întotdeauna să domine natura, iar asta i-a făcut să acţioneze în cele mai neobişnuite moduri. Una dintre conduite este aceea de a judeca şi condamna animalele care au comis infracţiuni, în special crime. Acest obicei este la fel de vechi ca Biblia. În Exod scrie că „dacă un bou lua în coarne un om şi-l ucidea, atunci boul era lapidat“. Există documente, mai mult sau mai puţin bogate în amănunte, despre procesele multor specii de animale (capre, porci, cârtiţe, câini, pisici, melci) şi chiar insecte.
Unele dintre aceste procese erau penale, implicând judecarea unor animale de cele mai multe ori domestice. În 90 la sută dintre cazuri era vorba despre porci. Alteori erau procese ce implicau autoritatea ecleziastică. Aici erau judecate mai ales animale mici şi dăunătoare, precum rozătoarele sau lăcustele, care, neputând fi judecate individual, erau judecate şi condamnate colectiv .
Condamnate la pedeapsa capitală
Prima mărturie despre animale aduse în faţa judecătorilor datează din anii 800 d.H. Un roi de albine care a atacat şi ucis un bărbat a fost condamnat la pedeapsa capitală prin sufocare. Undeva în Normandia, în anul 1394, un porc a fost judecat şi condamnat să fie spânzurat pentru că a devorat un bărbat. În 1471, un cocoş a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru că a făcut un ou, ceea ce însemna un mare dispreţ faţă de Dumnezeu. După ce a fost condamnat la moarte, puiul în cauză a fost ars.
Un proces original a avut loc în 1519 împotriva unui grup de cârtiţe care a distrus recoltele, săpând atâtea tunele încât nu mai creştea deloc iarbă pe câmp. Cârtiţele au fost condamnate în contumacie la exil. Însă, curtea a acordat un termen de 14 zile cârtiţelor care aveau pui şi celor tinere.
În 1906, doi fraţi şi câinele lor au fost acuzaţi de crimă. Oamenii au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar câinele a fost executat. În 1974, în Libia, un câine vinovat că a muşcat un bărbat a fost condamnat la o lună de închisoare, fiind lăsat să supravieţuiască doar cu pâine şi apă. Câinele a fost apoi eliberat.
În Statele Unite, oamenii trimiteau scrisori şoarecilor care se ascundeau în casele lor. În aceste mesaje, foarte politicoase, le rugau pe rozătoare să părăsească locuinţele.
Procedură
Toate acestea par absurde şi, totuşi, aceste procese nu numai că au existat, ci erau chiar luate în serios. Procedura se desfăşura în mare măsură ca şi în procesele inculpaţilor umani. În cazul animalelor judecate pentru „fapte rele“ comise individual, precum cazurile porcilor care omorau copii mici – acestea fiind şi cele mai frecvente -, toată procedura se desfăşura riguros şi amănunţit. Animalul era luat, întemniţat şi interogat. Dacă scotea vreun sunet, însemna că este vinovat. Dacă acesta nu avea nici o reacţie, însemna că spune adevărul şi putea fi eliberat. La proces, animalul era adus la tribunal, i se citea rechizitoriul, erau audiaţi martorii, luau cuvântul avocatul apărării şi procurorul, iar judecătorul prezida. Dacă respectivul animal era găsit vinovat, îi erau aduse la cunoştinţă verdictul, apoi sentinţa, după care urma pedepsirea. Lucrurile erau făcute cu toată seriozitatea, întrucât toată această desfăşurare a procedurii implica nişte costuri. Încarcerarea presupunea nişte cheltuieli (animalul trebuia hrănit); aducerea sa la tribunal (ceea ce se făcea, de obicei, cu o căruţă, care trebuia închiriată), păzirea de către oameni, apărarea sa de către un avocat din oficiu, plătit, de asemenea, din banii publici şi, în fine, execuţia, realizată profesionist, de către un călău, care trebuia şi el plătit. Toate costau şi trebuia ţinută o evidenţă a acestor cheltuieli. Aşa au rămas până azi mărturii despre aceste practici, care par de necrezut.
O modalitate de provocare
Mulţi istorici au sugerat că aceste procese intentate animalelor atât colectiv, cât şi individual aveau ca motivaţie – poate nu întotdeauna declarată şi evidentă – promovarea sistemului judiciar ca fiind drept şi vigilent, căruia nu-i scapă nimic şi care nu iartă nici o faptă rea, indiferent cine ar fi comis-o.
