12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

HOROSCOP

Berbec

Un weekend plin de contradicţii: una caldă, una rece. Vor primi un răspuns negativ legat de un proiect profesional, dar nu trebuie să se supere, pentru că tot răul e spre bine. Li se vor face nişte propuneri avantajoase legate de profesie şi acest lucru le va ridica moralul. În privinţa banilor, Berbecii vor sta cu emoţii până în ultima clipă, însă nu vor fi dezamăgiţi. În dragoste, sunt şanse de împăcare pentru cei care au probleme în relaţie.

 

Taur

Vă simţiţi bine într-un mediu mai aglomerat, dar nu trebuie să consideraţi toate semnele de prietenie sau de simpatie pe care le observaţi în jur ca fiind sincere. Din păcate, undeva în acest colectiv există şi oameni nesinceri, ipocriţi, care apelează la vorbe meşteşugite doar din complezenţă, pentru a deveni populari şi a vi se băga pe sub piele. Laudele care vi se aduc nu vin din suflet, iar prieteniile care se leagă acum nu ţin, fiind doar de faţadă.

 

Gemeni

Atmosfera din familie este un pic mai rece, dialogul se leagă cu mari eforturi, de aceea dumneavoastră, care sunteţi un om al comunicării, ar trebui să preluaţi frâiele discuţiilor din cămin, pentru a facilita comunicarea. Partenerul, copiii, părinţii au ceva pe suflet şi nu găsesc cuvintele potrivite să se facă înţeleşi, de aceea trebuie să le arătaţi multă toleranţă şi enormă afecţiune, ca să se deschidă sufleteşte. De dumneavoastră depinde să mai animaţi un pic atmosfera acasă.

 

Rac

Socializaţi cu plăcere, vă simţiţi excelent printre oameni, ca într-o mare familie. Aveţi acum ocazia de a vă mări numărul prietenilor, pentru că sunteţi o prezenţă plăcută, pe care mulţi o doresc aproape. Se aud veşti bune despre viitoare căsătorii sau naşteri, iar evenimentele care se anunţă pentru perioada următoare în grupul dumneavoastră de cunoştinţe sunt dintre cele mai bune. Aţi putea decide, alături de familie, o schimbare de domiciliu sau o călătorie deosebită.

 

Leu

Finalul de drum la care aţi ajuns vă face să vă pierdeţi orice speranţă că se mai poate face ceva. Poate nu ar fi bine să încercaţi să redresaţi situaţia dacă tot aţi ajuns într-un impas, ci să lăsaţi totul baltă, ca, după ce vă veţi reveni, să o luaţi de la capăt în altă direcţie. Din păcate, eşecurile nu lipsesc din peisaj.

 

Fecioară

O greşeală din trecut v-a învăţat lecţia de rigoare astfel încât acum suflaţi şi-n iaurt dacă se întâmplă ceva asemănător. Aţi devenit prudent şi nu vă mai aruncaţi cu capul înainte, căci zodia dumneavoastră este, de felul ei, prevăzătoare. Totuşi, nu trebuie să alunecaţi în extrema cealaltă şi să vedeţi pericole peste tot. Trecutul este cel mai bun profesor de viaţă, ajutându-vă să nu repetaţi erorile de odinioară.

 

Balanţă

Comunicarea merge greoi, mai ales cu cei ai casei, care au mereu ceva de comentat pe marginea ideilor dumneavoastră, care sunt moderne, originale şi mai nonconformiste, deci mai greu de acceptat de cei rigizi şi conservatori. Căutaţi o formă clară de a vă exprima părerile, ca să le demonstraţi că aveţi dreptate. Mai greu, dar veţi reuşi să îi faceţi să vă accepte opinia sau măcar să vă asculte, fără să respingă din start tot ce aveţi de zis.

Scorpion

Când puneţi pasiune în muncă, rezultatele nu întârzie să apară şi sunt mai bune decât vă aşteptaţi. Aveţi nişte talente pe care, dacă le folosiţi la momentul potrivit, le puteţi transforma în mod de viaţă, în mod de lucru sau în stil de comunicare. Sunteţi adaptabil în orice situaţie, în orice mediu, alături de orice gen de oameni, pentru că nu puneţi la suflet eventualele diferenţe majore care ies la iveală. Daţi dovadă de multă bunătate şi toleranţă faţă de oamenii care nu vă seamănă.

 

Săgetător

A venit vremea unor decizii tranşante, prin care puneţi punct unui comportament care nu vă prieşte – de exemplu, vă lăsaţi brusc de fumat – ori unei relaţii profesionale. Aţi ajuns la finalul unui proiect, trageţi concluzia necesară şi treceţi la nivelul următor. Pare totuşi o etapă asupra căreia nu vă veţi mai întoarce vreodată, ca atare, deciziile acestei perioade au o tentă categorică, definitivă, importantă pentru viitorul dumneavoastră. Din această cauză trebuie să fiţi atent ce decideţi, ce alegeţi, ce declaraţi în această perioadă.

 

Capricorn

Sunteţi foarte practic în tot ce faceţi, nu risipiţi nici timpul, nici resursele de care dispuneţi, ci ştiţi să profitaţi de tot ce aveţi ca să ajungeţi la rezultate de care să fiţi mândru. Vă organizaţi atât de bine, încât duceţi totul la capăt cu succes, fără să simţiţi nici un stres al apropierii termenelor-limită. Aveţi o relaţie amicală cu timpul care trece, pentru că reuşiţi să trageţi de fiecare minut în aşa fel încât să nu ajungeţi la stări de panică. Orele par să treacă în avantajul dumneavoastră.

 

Vărsător

Renunţaţi singur, din mers, la unele visuri, pentru că nu sunteţi sigur de viabilitatea lor. Totuşi, de data aceasta abordaţi o atitudine indiferentă faţă de scopuri spre care altădată v-aţi fi avântat fără să staţi pe gânduri, ori pentru că sunteţi mai obosit şi mai lipsit de motivaţie, ca de obicei, ori pentru că, între timp, ţelurile dumneavoastră s-au mai schimbat. Parcă nu vă mai doriţi aceleaşi lucruri ca altădată şi începeţi să vă propuneţi scopuri noi.

 

Peşti

Aveţi parte de un noroc cu totul special în carieră, ca şi cum aţi ajunge la apogeu aproape pe nepusă masă, fără să depuneţi prea multe eforturi. Nu vi se oferă nimic fără efort, asta e sigur, dar aţi ştiut să profitaţi de nişte auspicii norocoase ce v-au propulsat mult mai repede direct la ţintă. Întâlniţi un specialist care vă oferă un sfat excelent prin care toate se aşază pe un făgaş mai bun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS