Apariţii editoriale

La început, când am auzit că publicase două sau trei romane, nu i-am dat importanţă. Le-am răsfoit apoi şi am dedus că autorul era preocupat de oamenii unui loc anume, totuşi nu ocolit de faimă în istoria sudului nostru campestru, este vorba de Băileşti, şi că îşi agrementează prozele cu diverse întâmplări şi figuri, trăite şi cunoscute graţie profesiei de anchetator. Să fi fost prin 1995. Ion Floricel era, altminteri, o persoană deschisă la fire, volubilă, jovială, un spirit „popular“, neavând nimic din răceala, încruntarea şi severitatea unui procuror, aşa cum se afla el ca statut de profesionist, de vreo două decenii. Tot aşa a rămas până în ziua de azi, doar mai puţin procuror prin contractul de muncă, fiindcă, între timp, excedat probabil de duritatea şi de riscurile insidioase ale primei profesii, a intrat în avocatură. I-au rămas însă spiritul justiţiar şi fervoarea căutării adevărului, ce se prelungesc neoprite în romanele sale, pentru că Ion Floricel a continuat să scrie şi să publice, numărul cărţilor semnate de el gravitând în jurul… jubiliarului zece. Dacă, prin 1988, când începea să scrie, considera că încearcă doar să-şi satisfacă un hobby, în 1995 el devenea membru al Uniunii Scriitorilor cu trei romane publicate („Moarte deocheată“, „Pământ însângerat“, „Iubirile care ucid“), iar în 1998 obţinea chiar premiul Filialei Craiova a USR pentru al patrulea roman, „Castelul“, 1997. Aproape stupefiant saltul de la începuturile unui hobby la un premiu acordat de un juriu format din scriitori consacraţi! Ion Floricel primise, cred, cel mai puternic stimulent de a continua, aşa că, în 2002, şi-a trecut în palmares încă o izbândă, prin atribuirea celui de-al doilea premiu al Filialei Craiova a USR pentru romanul „Fel de suflete“, 2001. „Trecătorul“ (2003) şi „Aceeaşi lume“ (2005) s-au alăturat celor mai înainte enumerate, însă Ion Floricel tinde să devină notoriu prin publicarea ciclului
„Teicanii“, prima dată acest titlu apărând pe coperta unei cărţi din 1998, scoasă la editura craioveană Pasărea măiastră. Dacă existau deja, în literatura română, „Comăneştenii“ lui Duiliu Zamfirescu, „Şoimăreştii“ lui Mihail Sadoveanu sau „Vlaşinii“ Ioanei Postelnicu, de ce n-ar fi încăput aici şi „Teicanii“ lui Ion Floricel? Personaje şi referiri la fapte şi stări de lucruri din acest roman răzbat şi în altele, aşa încât ideea unui roman ciclic nu este nicidecum o iluzie.

Sunt înclinat să susţin că Ion Floricel se impune în primul rând prin tenacitatea şi perseverenţa de a scrie, captivat fiind de un nestins ataşament faţă de locurile de baştină, comuna Poiana Mare şi apoi urbea Băileştiului, din care face un adevărat topos literar. Ca scriitor al Băileştiului, Ion Floricel este primus inter pares.