12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

HOROSCOP

Berbec

Centrul de interes al Berbecilor va fi dragostea. Cei singuri vor începe să caute ceva serios sau chiar se vor gândi să reia o relaţie din trecut. Cei cuplaţi vor dori să facă un pas înainte. Grijile financiare vor trece pe planul doi, mai ales că un prieten le va veni în ajutor cu o mică, dar binevenită, sumă de bani. Nici profesia nu îi va stresa prea mult. Vor primi sarcini de rutină de care se vor achita fără probleme. Să fie atenţi la relaţiile cu prietenii, vor apărea nişte tensiuni legate de atitudinea intolerantă a Berbecilor.

 

Taur

Zile agitate pentru cei din zodia Taur. O sumă de bani primită de la cineva din familie îi va ajuta să-şi rezolve nişte probleme legate de locuinţă. Pe plan sentimental, pot avea loc certuri pasionale, finalizate cu împăcări cel puţin la fel de dramatice.

 

Gemeni

Gemenii vor fi foarte creativi şi spontani în relaţia de cuplu. Partenerii lor se vor bucura de multe surprize şi momentele plăcute se vor ţine lanţ. Banii vor fi cheltuiţi, chiar aruncaţi cu dărnicie pentru plăceri personale, însă vor veni alţii curând. O problemă minoră de sănătate ar putea revela altele mai serioase.

 

Rac

Racii vor fi nevoiţi să înveţe să comunice mai bine cu partenerul de cuplu, asta însemnând altceva decât văicăreala continuă. Deşi ei pun foarte mare accent pe comunicare în teorie, se pot dovedi destul de nerăbdători şi insensibili în practică. Partenerul nu se va mai mulţumi cu vorbe goale, ci va aştepta o schimbare vizibilă de comportament.

 

Leu

Câteva neplăceri legate de sănătate îi vor face mai iritabili pe Lei, dar nu se vor mobiliza pentru rezolvarea lor. Aspectul sentimental este foarte mulţumitor, partenerul de cuplu le va arăta foarte multă înţelegere şi căldură. Nici cu banii nu vor sta prea bine. O veste bună în planul relaţiilor amicale – un prieten de departe le va face o surpriză.

 

Fecioară

Fecioarele vor avea spor în tot ce întreprind, cu condiţia să-şi facă un program de lucru eficient… ceea ce nu e greu pentru această zodie. O cheltuială neprevăzută riscă să le strice planurile de weekend. Oricum, banii le vor scăpa printre degete zilele acestea. Comunicarea cu familia este foarte bună. Fecioarele singure au succes la flirturi, însă nimic serios nu se întrevede la orizont.

 

Balanţă

Balanţele se vor concentra foarte mult asupra familiei în zilele următoare. O rudă apropiată le va cere un ajutor financiar, dar ar fi recomandat ca Balanţele să nu cedeze prea uşor, altfel li se va cere şi mai mult. Tot de un eveniment de familie va fi legat un drum. Vor apărea multe cheltuieli legate de casă, dar vor reuşi să se descurce onorabil. În dragoste, partenerul nu se va arăta prea încântat de planurile legate de viitorul relaţiei.

 

Scorpion

Scorpionii trebuie să mai renunţe la cuvintele acide şi la încăpăţânare. Ar fi indicat să fie mai toleranţi şi mai delicaţi cu partenerul, să-şi scoată jumătatea în lume şi să o surprindă cu cadouri sau mici atenţii. Financiar, lucrurile se reglementează. Se întrevăd câştiguri neaşteptate.

 

Săgetător

Pentru Săgetători urmează câteva zile favorabile dialogului. Orice probleme ar avea cu cei din jur, din orice motive, acum este momentul să ia taurul de coarne. Vor fi extrem de convingători, aşa că sunt toate şansele să fie mulţumiţi de rezultatele discuţiilor. În cuplu li se vor cere insistent noi dovezi de iubire, ceea ce i-ar putea enerva un pic.

 

Capricorn

Aveţi idei cu care nu toţi sunt de acord, deci veţi avea mult de furcă pentru a-i convinge şi pe ceilalţi. Le daţi mai întâi exemplul personal că tot ceea ce propuneţi funcţionează şi după aceea vor apărea şi adepţii. Fiţi convingător! Renunţaţi la nişte bani în favoarea partenerului. Ar fi fost buni şi pentru dumneavoastră, dar daţi dovadă de spirit de sacrificiu.

 

Vărsător

Pentru Vărsători, urmează câteva zile de stres, în care li se vor contesta anumite realizări şi vor fi nevoiţi să ia unele lucruri de la capăt. Nici planul amoros nu este echilibrat. Vor fi nevoiţi să-şi justifice multe acţiuni în faţa partenerului, însă ar fi mai bine să fie fermi, pentru că altfel vor da curând peste aceleaşi probleme. Se întrevăd multe cheltuieli care le vor da bugetul peste cap şi doar cei foarte chibzuiţi vor ieşi cu bine din această situaţie. Cineva din familie vine cu veşti bune legate de o achiziţie.

 

Peşti

Peştii vor şti să îşi impună ideile fără să creeze invidie în jurul lor, iar succesele de acum vor avea consecinţe pe termen lung. Să fie atenţi cu banii. Există riscul de a pierde sume importante sau de a fi victimele unor jafuri sau escrocherii. Suprasolicitarea le poate aduce neplăceri cu sănătatea, în special dureri de stomac. În dragoste, Peştii singuri au noroc la cuceriri trecătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU