6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFormula unei căsătorii fericite

Formula unei căsătorii fericite

Formula secretă a unei căsnicii fericite cuprinde o serie de gesturi şi de acţiuni ce sunt la îndemâna oricui.

Un grup de cercetători din Marea Britanie s-a întrebat ce ţine unit un cuplu. În urma unui studiu realizat pe 4.000 de cupluri fericite, căsătorite de o perioadă destul de mare, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că există, într-adevăr, o formulă pentru reuşita unui mariaj. Potrivit acestora, într-o lună este nevoie de cel puţin 22 de momente de tandreţe, şapte nopţi de gesturi afectuoase şi două întâlniri la cină. Specialiştii englezi au precizat că gesturile tandre sunt cheia unei căsătorii fericite deoarece acestea împreună cu micile atenţii sunt traduse în mintea partenerului prin cuvintele „îmi placi, mă simt bine cu tine şi apreciez susţinerea ta şi grija pe care mi-o porţi“, a explicat psihologul care a coordonat studiul, Ludwig F. Lowenstein.

Gesturile simple, extrem de importante

Programul foarte încărcat, ritmul de muncă frenetic şi îndatoririle familiei sunt de cele mai multe ori stresante şi, din această cauză, se întâmplă des să uităm de importanţa unei îmbrăţişări, mai ales atunci când ne-am obişnuit cu viaţa de familie. Psihologii englezi au atras atenţia asupra faptului că tocmai renunţarea şi neacordarea de importanţă acestor gesturi mărunte duc la destrămarea unei căsătorii. Nu este vorba aici de a dedica tot timpul dumneavoastră liber partenerului de viaţă. Din contră, o ieşire cu prietenele din când în cânt este binevenită. Acest lucru nu înseamnă că toate weekendurile trebuie să le petreceţi departe de partenerul dumneavoastră. Câteva dintre acestea le puteţi petrece cu soţul dumneavoastră într-un loc departe de casă. De asemenea, în fiecare lună ar trebui să luaţi cina la lumina lumânărilor şi să vă surprindeţi partenerul cu mici atenţii: bomboane de ciocolată, o poezie, un lucru care ştiţi că-i place, o plimbare sub clar de lună. În nici un caz nu vă petreceţi serile privind la televizor, fără a vă adresa nici un cuvânt.
98 la sută dintre cuplurile fericite căsătorite care au participat la studiu au declarat că se simt norocoase că au o relaţie atât de stabilă şi 94 la sută au subliniat că sunt convinse că nici o altă relaţie nu este atât de fericită precum a lor. Cercetătorii, după numeroase analize şi investigaţii, au precizat că sunt siguri că au găsit formula ce poate ajuta la a face o căsătorie fericită şi durabilă.
Reţeta succesului cuprinde patru gesturi tandre pe zi. De asemenea, într-o lună trebuie să existe: trei gesturi romantice, două întâlniri la cină, două plimbări romantice, două cadouri, trei cine preparate în casă, un mic dejun în pat, şase conversaţii interesante, şapte nopţi de pasiune, petrecerea unei seri fără partener, vizionarea unei piese de teatru sau a unui film. În plus, pe parcursul unui an trebuie să petreceţi două weekenduri departe de casă şi să aveţi două vacanţe lungi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS