24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVrăjiţi de muzica Ioanei Radu

Vrăjiţi de muzica Ioanei Radu

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului „Ioana Radu“ a adunat la Craiova, sâmbătă şi duminică, nume sonore ale cântecului românesc. Floarea Calotă, Gheorghe Turda, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu sunt câteva dintre marile voci care ne-au amintit romanţele Ioanei Radu.

 

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ Craiova, îmbrăcat în frumoasele haine ale toamnei, a găzduit, sâmbătă şi duminică, a V-a ediţie a Festivalului Naţional „Ioana Radu“. Organizatorii – Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj – au adus, ca şi în anii trecuţi, în faţa publicului, voci deosebite care să dea glas romanţelor celei care a fost Ioana Radu.

Ne-am amintit de marea cântăreaţă împreună cu Mădălina Stoica, Ioana Cristea, Gheorghe Turda, Floarea Calotă, Angela Buciu, Maria Butaciu, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu, Bianca Ionescu, dar şi cu trupa Gloria şi Mbela Nzuzi, solista formaţiei, prezentatoarea emisiunii „6! Vine presa“, de la b1.

 

Romanţă, dulce romanţă

 

Am pătruns în lumea Ioanei Radu şi a romanţelor sale şi am avut ocazia să o revedem în filmuleţele culese de realizatoarea Florentina Satmari, puse la dispoziţia publicului de Arhiva Multimedia. Am fost purtaţi de nostalgia vremurilor de odinioară, dar şi de minunatele versuri „De-aş mai duce-o pân’ la toamnă / Să beau vin, să mânc pastramă!…“, pe care Ioana Radu le glăsuia deseori în cârciuma tatălui său, „La ieftinirea traiului“, din mahalaua Sineasca, unde se aduna şi cânta spuma lăutarilor din Craiova de altădată, după cum povesteşte Dumitru Nicolae, în caietul de prezentare al evenimentului.

Atmosfera dulcilor romanţe a fost întregită de un decor de sezon, frunzele atinse de rugină completând vizual melancolia cântecelor Ioanei Radu. Am pornit în călătorie în lumea dragostei, a sentimentelor profunde, călcând timid pe acele frunze uscate, însoţiţi de romanţele populare şi de cele culte: „Pe sub fereastră curge un râu“, „Bătrâneţe, haine grele“, „Car frumos cu patru boi“, „Dragoste, buruiană rea“, „De ce m-aţi dus de lângă voi“, „A venit aseară mama“, „Inimă, de ce nu vrei să îmbătrâneşti“, „Îţi mai aduci aminte, doamnă“, „Linişte, dorm violetele“ amintite nouă de renumiţi interpreţi contemporani. Nu au lipsit nici acordurile instrumentale ale Ansamblului Folcloric Profesionist „Maria Tănase“, condus de maestrul Nicu Creţu, secondat la vioară de Cornel Vasile Panţâru, Florin Stoica la flaut şi alţi invitaţi de onoare în orchestră. Sufletul a vibrat cu fiecare acord şi gândul a purces în vremurile iubirilor neîmplinite şi ale dorurilor nebune.

Şi pentru că Ioana Radu a fost, înainte de toate, cântăreaţă de muzică populară, după cum ea însăşi spunea („Eu’s cântăreaţă de folclor, asta am învăţat la tata acas’ şi asta mi-a plăcut“), festivalul nu putea să nu aducă în atenţia publicului şi cântecul popular.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS