6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFiecare vin cu muzica sa

Fiecare vin cu muzica sa

Rockul lui Jimi Hendrix merge cu un Cabernet Sauvignon, muzica Tinei Turner sau cea a lui Kylie Minogue este ideală în combinaţie cu un Chardonnay, în timp ce Merlotul se potriveşte cu piesele lui Lionel Ritchie.

Fiecărui sortiment de vin i se potriveşte o anumită melodie. Aceasta este descoperirea pe care a făcut-o un grup de cercetători scoţieni, coordonat de profesorul Adrian North, din cadrul Universităţii Heriot Watt din Edinbourgh.

„Cercetările noastre au scos în evidenţă faptul că, atunci când ascultăm muzică puternică, precum Carmina Burana, un vin precum Cabernet Sauvignon, spre exemplu, capătă o savoare cu 60 la sută mai intensă, mai bogată şi mai robustă“, a subliniat North.

Muzica poate să influenţeze într-o măsură foarte mare savoarea vinului. Dacă până în prezent era importantă potrivirea dintre sortimentul de vin şi felul de mâncare, acum se recomandă atenţie şi în ceea ce priveşte piesa muzicală pe fondul căreia se ia masa şi, mai ales, se bea ceea ce mulţi numesc „nectarul zeilor“.

„Pentru prima dată am avut dovada ştiinţifică a faptului că muzica poate influenţa percepţia altor simţuri, mai precis, poate modifica gustul unui vin“, a adăugat profesorul scoţian.

Vibraţiile muzicii îmbunătăţesc calitatea vinului

 

Ideea realizării acestui studiu i-a venit producătorului de vinuri Aurelio Montes, care are obiceiul de a pune pe fundal, atunci când se efectuează sesiuni de degustări, cântece religioase gregoriene, convins fiind că vibraţiile delicate ale acestei muzici îmbunătăţesc calităţile vinului său.

„Teoria lui Montes m-a făcut să devin curios şi am vrut să o verific din punct de vedere ştiinţific“, a subliniat Adrian North.

Aflând rezultatele studiului realizat de specialiştii scoţieni, reacţia directorului revistei Wine and Spirit, David Williams, a fost plină de entuziasm. „Îmi place ideea că muzica are astfel de efecte asupra gustului vinului şi că oamenii implicaţi în domeniul enologiei fac astfel de cercetări. Nu exclud posibilitatea ca în curând să asistăm la o modificare în ceea ce priveşte conceperea strategiilor de marketing: în loc de un slogan de genul «Cumperi o sticlă şi primeşti una gratis», vor fi oferite CD-uri cu muzică, iar ghidurile cu restaurantele din lume vor ţine cont şi de «meniul» muzical“, a declarat David Williams.

Potrivit rezultatelor cercetătorilor realizate de specialiştii scoţieni, pentru Cabernetul Sauvignon sunt potrivite piese precum „All Along the Watchtower“ (Jimi Hendrix), „Honky Tonk Woman“ (The Rolling Stones), „Live and Let Die“ (Paul McCartney), „Won’t Get Fooled Again“ (The Who). Atunci când consumaţi un Chardonnay, ascultaţi piese precum „Atomic“ (Blondie), „Rock DJ“ (Robbie Williams), „What’s Love Got to do With It“ (Tina Turner), „Spinning Around“ (Kylie Minogue). Pentru vinul Syrah sunt recomandate „Nessun Dorma“ (Puccini) „Orinoco Flow“ (Enya), „Chariots of Fire“ (Vangelis), „Canon“ (Johann Pachelbel), iar pentru vinurile Merlot: „Sitting On The Dock Of The Bay“ (Otis Redding), „Easy“ (Lionel Ritchie), „Over The Rainbow“ (Eva Cassidy), „Heartbeats“ (Jose Gonzalez).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII