13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

HOROSCOP

Berbec

Vă apasă o greutate pe suflet şi, dacă nu spuneţi acum adevărul, simţiţi că explodaţi. Poate nu vă este chiar uşor să recunoaşteţi ce vă doare, dar confesiunea pe care urmează s-o faceţi are un efect eliberator pentru dumneavoastră.

Taur

Aţi rămas cramponat de un eveniment din trecut pe care nu-l mai puteţi uita. Poate nu plăcerea acelor timpuri vă trage înapoi, ci un sentiment de vină că n-aţi făcut tot ce trebuia la momentul potrivit. Aveţi acum ocazia de a analiza la rece şi a redresa situaţia.

Gemeni

Când nu ştiţi ce să faceţi, primul gând zboară către persoana care are influenţă asupra dumneavoastră, fie că e vorba de un şef sau de un părinte. Simţiţi că sfatul său vă deschide o perspectivă asupra situaţiei şi vă inspiră mai mult curaj de a acţiona.

Rac

Sunteţi toată ziua cu urechile aţintite la tot ce auziţi, pentru că orice informaţie poate fi utilă când nici nu vă aşteptaţi. Puteţi întâlni o persoană foarte inteligentă de la care aveţi multe de învăţat şi care poate deveni un profesor bun pentru dumneavoastră în momentele dificile.

Leu

Lumea aşteaptă de la dumneavoastră să interveniţi, pentru că ştie că gestionaţi mult mai bine situaţiile încordate. Vă pricepeţi să dezamorsaţi conflicte, să daţi un verdict corect şi, de ce nu, să liniştiţi apele tulburate.

Fecioară

Deşi nu sunteţi genul de om care se abate de la drumul bătătorit, astăzi simţiţi nevoia să schimbaţi metoda. Porniţi într-un sens, se pare, de-a dreptul îndrăzneţ pentru un conservator ca dumneavoastră, dar vă asumaţi îndrăzneala de a încerca şi altceva.

Balanţă

În adâncul sufletului se dă o luptă de trăiri şi senzaţii, dar vă place ce simţiţi. Iubirea vă dă târcoale şi curaj de a face gesturi neaşteptate prin care îi demonstraţi celui la care ţineţi cât de important este pentru dumneavoastră. Gesturile de afecţiune, de simpatie şi de apropiere iau o formă romantică la care partenerul nu va rezista.

Scorpion

Sunteţi alături de colegul dumneavoastră şi numai împreună o să aveţi succes. Lucraţi cel mai bine în tandem. Nu faceţi opinie separată, ci respectaţi şi deciziile celuilalt. Doar în doi puteţi fi o forţă. Acasă, împărtăşiţi totul cu cel drag şi comunicaţi mai uşor de la inimă la inimă.

Săgetător

Faceţi parte dintr-un colectiv în care fiecare contribuie cu ce ştie cel mai bine. Aţi vrea să vedeţi că lucrurile evoluează mult mai repede decât acum şi să ajungeţi la rezultatele dorite imediat. Sunteţi mulţumit de evoluţia lucrurilor şi faceţi planuri pentru etapele următoare.

Capricorn

Lumea vi se pare mult mai largă, cu atâtea lucruri interesante de descoperit. Cunoaşteţi oameni noi, socializaţi, conversaţi cu uşurinţă, cu o reală plăcere de a învăţa. Sunteţi atras de culturi noi, de destinaţii exotice, iar informaţiile pe care le culegeţi vă îmbogăţesc bagajul de cunoştinţe.

Vărsător

Calm, cu răbdare, duceţi la bun sfârşit planurile începute. Maturitatea cu care priviţi responsabilităţile asumate este cheia succesului în orice situaţie. Pentru că nu vă grăbeşte nimeni să ajungeţi imediat la rezultate, vă vedeţi de treabă pe îndelete cu satisfacţia muncii împlinite.

Peşti

Trebuie să vă ocupaţi de acţiuni de lungă durată ce vă vor solicita fizic şi mental la capacitate maximă. Vă adunaţi forţele conştiincios şi răbdător, convins că lucrurile merg în direcţia cea bună. Roadele nu sunt imediate, dar sunteţi dispus să aşteptaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS