11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Hainele din baloane, ultima tendinţă în modă

Doi designeri de modă americani au creat o colecţie de haine confecţionate din baloane, informează site-ul ananova.com. Katie Laibstain, de 23 de ani, şi Steven Jones, de 39 de ani, sunt creatorii unor obiecte vestimentare variate, începând cu bikini şi terminând cu rochii de seară, toate realizate din baloane colorate, combinate în mod fantezist. Neobişnuitele creaţii ale celor doi au fost expuse în cadrul festivalului clovnilor din Shanghai şi s-au bucurat de un real succes. Deşi piesele vestimentare nu pot fi purtate decât o singură dată, americanii au reuşit să vândă unele modele chiar şi cu sume ce au depăşit 1.000 de dolari. „Hainele făcute din baloane sunt foarte şic, iar din punctul meu de vedere reprezintă cele mai fine obiecte vestimentare existente pe piaţă. Unele dintre rochii sunt create chiar şi din mai mult de 300 de baloane“, a declarat Katie Laibstain, încântată de succesul de care s-a bucurat. „Nu se îmbracă foarte uşor, dar există atât de multe feluri creative de a le da jos…“, a adăugat tânăra creatoare de modă.

Teatru absurd cu iz de tutun în Minnesota

Patronii mai multor localuri din statul american Minnesota au descoperit o modalitate de a fenta legea ce interzice clienţilor să fumeze în baruri şi în cluburile de noapte. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, proprietarii de baruri au profitat de o scăpare a legii, care permite actorilor de teatru să fumeze în timpul reprezentaţiilor, şi au transformat clienţii fumători în actori de ocazie. Proprietarii îşi încurajează clienţii să vină la bar costumaţi şi îi „transformă“ pe loc în actori care, potrivit legii, pot fuma oricât de mult doresc. Clienţii-actori îşi sacrifică un minut sau două pentru o improvizaţie oarecare, dar în cea mai mare parte a timpului nu fac altceva decât să tragă din ţigară. „Interpretează propriile roluri dinainte de 1 octombrie, data la care a fost aplicată interdicţia, iar spectacolul se intitulează «Înainte de Interdicţie»“, a explicat patronul unui local din Maplewood, unde în fiecare seară se ţine acelaşi şi acelaşi spectacol.

Slujbă pentru ocrotirea câinilor

Sute de câini îmbrăcaţi în costume care mai de care mai haioase au fost duşi de stăpânii lor la biserica dintr-un orăşel din Nicaragua, unde s-a ţinut o slujbă organizată special pentru animalele de companie, informează site-ul abc.net.au. Este vorba de un ritual vechi de sute de ani, care datează din perioada de după colonizarea spaniolă, o tradiţie în cadrul căreia stăpânii se roagă ca animalele lor de companie să fie ferite de rele şi să fie sănătoase. Credincioşii catolici, fiecare purtându-şi prietenul patruped în braţe sau în lesă, şi-au aşteptat răbdători rândul pentru a se închina la imaginea unui sfânt din biserica din oraş, mulţumindu-i acestuia pentru că a vindecat câinii sau rugându-se ca vreun animal bolnav să se însănătoşească. Potrivit localnicilor, preotul de la această biserică ţine în fiecare an o slujbă dedicată câinilor de companie. „L-am adus aici ca să fie ferit de boli“, a declarat Nora Espinosa, vorbind despre căţelul ei, un Basset de şase luni, îmbrăcat în echipament de fotbalist.

Robbie Williams, părăsit de iubită

Se pare că Robbie Williams şi-a găsit naşul. După cum informează site-ul pr-inside.com, în urmă cu doar câteva zile, starul britanic a fost părăsit de iubita lui, actriţa Natassia Scarlet Malthe, iar acum cântăreţul încearcă să îşi revină. Cei doi erau împreună de anul trecut, dar se pare că frumoasa norvegiană s-a văzut nevoită să pună capăt relaţiei din cauza programului său de lucru foarte încărcat. „Robbie şi Natassia au avut o relaţie ca în poveşti şi s-au iubit cu adevărat. Dar se pare că ritmul în care s-au petrecut lucrurile a fost prea intens. Pe plan profesional, Robbie nu prea face mare lucru în acest moment, iar Natassia este un star în devenire şi a considerat că nu mai are suficient timp să împace şi viaţa personală, şi cariera“, a declarat un prieten apropiat al actriţei pentru publicaţia britanică News of the World.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS