10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPeelingul, un pas spre frumuseţe

Peelingul, un pas spre frumuseţe

Peelingul presupune folosirea a numeroase substanţe şi soluţii destinate înlăturării straturilor lezate de piele de pe suprafaţa tenului. „Spre deosebire de tratamentele de exfoliere şi de gomaj, peeling-ul acţionează în profunzime, inclusiv asupra ridurilor şi a eventualelor imperfecţiuni ale pielii. De asemenea, acest tratament corectează defectele de pigmentare a epidermei şi rezultatele expunerii prelungite la soare. În plus, îmbunătăţeşte şi întăreşte textura pielii şi acoperă leziunile lăsate de acnee, asigurând un aspect facial întinerit, cu altă textură“, a precizat Flori Băloi, cosmeticiană. Există mai multe tipuri de peeling: chimic (superficial, mediu şi adânc, în funcţie de durata tratamentului şi de natura substanţelor folosite), peeling-ul după reţete ale bunicii sau peeling-ul rose de mer.

 

Dincolo de mister

 

Peeling-ul chimic superficial este uşor, rapid şi nu ocupă mai mult de 30 de minute din timpul persoanei care a ales să experimenteze acest tratament. Unele femei nu au nevoie de recuperare în urma intervenţiei, sunt însă cazuri în care aceasta este imperativă, de scurtă durată. Pentru rezultate optime, specialiştii recomandă ca aceste tratamente să fie repetate. Peeling-urile medii durează între 30 şi 60 de minute, necesită timp de recuperare de patru până la şapte zile şi îşi păstrează efectul vizibil timp de un an. În schimb, un peeling chimic adânc durează două ore, presupune anestezie şi două săptămâni de recuperare. Efectele sunt permanente, deşi există oricând posibilitatea să se formeze riduri noi.

Peelingul rose de mer „este un tratament eficient, care foloseşte un amalgam de pudre naturale, format din plante, alga rose de mer, oligoproteine, sare de mare şi calciu, în combinaţie cu o soluţie compusă din apă de mare şi perhidrol, cu efect curativ asupra pielii“, susţin specialiştii esteticieni citaţi de site-ul csid.ro. Acest procedeu presupune o exfoliere profundă, care poate dura două-trei zile, fără întreruperea activităţii cotidiene, căci micile coji apărute în urma procedurii pot fi ascunse de machiaj. Şi o cremă cu proprietăţi regenerante este utilă în zilele de recuperare. Un astfel de tratament este indicat celor care au un ten cu riduri superficiale, vergeturi, pete pigmentare (cauzate de soare), pori dilataţi, acnee, cloasma gravidală, cicatrici. Şi dacă aceste tipuri de peeling nu pot fi făcute decât în cabinetele specializate, există un procedeu care poate fi aplicat de fiecare dintre noi acasă. Veţi avea nevoie de o linguriţă de tărâţe de grâu, o linguriţă de miere de albine, o linguriţă de lapte praf, un gălbenuş de ou, puţină apă fierbinte. Ingredientele se amestecă până se obţine o pastă omogenă, care se întinde pe faţă, protejând zona ochilor. Se va lăsa să acţioneze 20 de minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă. Nu uitaţi însă ca, înainte de aplicare, să vă demachiaţi profund şi să vă faceţi aburi cu o infuzie de plante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS