Tradiţii şi superstiţii pentru 29 februarie
În Marea Britanie există o tradiţie potrivit căreia, în anii bisecţi, femeile care nu au fost cerute în căsătorie au „dreptul“ de a face această propunere. Deşi, în prezent, este o practică destul de obişnuită ca o femeie să îşi ceară de soţ partenerul, lucrurile nu au stat dintotdeauna aşa, iar pe vremea când ritualurile de curtare erau mult mai stricte, se cădea ca o femeie să pună întrebarea decisivă doar
într-o zi ce vine o dată la patru ani, adică pe 29 februarie. Legenda spune că această tradiţie a început probabil în secolul al V-lea, în Irlanda, când Sfânta Bridget s-a „plâns“ Sfântului Patrick că femeile sunt nevoite să aştepte prea mult timp înainte de a fi cerute în căsătorie. Potrivit legendei, Sfântul Patrick s-ar fi înduplecat şi ar fi permis femeilor să facă ele cererea în căsătorie în ultima zi din luna februarie a anilor bisecţi, mai ales că, în acea vreme, legea britanică „ignora“ data de 29 februarie, iar această zi nu avea statut legal. Primele atestări documentare în legătură cu această practică provin din anul 1288, când în Scoţia a fost adoptată o lege care permitea femeilor să îl ceară de soţ pe alesul inimii lor în ultima zi din luna februarie a anului aceluia, an bisect. În plus, legea respectivă prevedea faptul că bărbaţii care refuzau o astfel de cerere în căsătorie erau obligaţi să plătească o „amendă“, care putea consta în dăruirea unui sărut, plata pentru o rochie scumpă sau oferirea unei perechi de mănuşi domnişoarei „păgubite“. În Statele Unite s-a împământenit o tradiţie asemnănătoare într-o zi numită Ziua Sadie Hawkins, când femeile au dreptul de a cere în căsătorie bărbaţii neînsuraţi, doar că această zi este sărbătorită în luna noiembrie.
În schimb, în Grecia, ziua de 29 februarie nu este foarte apreciată de amorezi. Aici există superstiţia că aceia care se căsătoresc într-un astfel de an au ghinion în dragoste, de aceea şi în prezent unul din cinci cupluri de îndrăgostiţi din Grecia evită să îşi programeze nunta într-un an bisect.
