10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMischa Barton s-a cuminţit

Mischa Barton s-a cuminţit

Mischa Barton, actriţa pe care telespectatorii Pro Cinema o pot vedea începând de duminică, 20 ianuarie, de la ora 19.00, în cel de-al doilea sezon al serialului „Rebel în California“ („The O.C.“) nu mai vrea să fie fata rea de la Hollywood. După ce, la sfârşitul anului trecut, Mischa a fost arestată pentru că a condus fără permis, sub influenţa alcoolului şi drogată, vedeta din „Rebel în California“ a decis că trebuie să se schimbe ceva. Probabil în vederea audierii pe care o va avea la sfârşitul lunii februarie, Mischa a devenit mai credincioasă. Gurile rele susţin că vedeta a fost văzută la o biserică catolică din Beverly Hills, iar atitudinea ei era foarte pioasă. Îmbrăcată într-o rochie albă şi cu o cărticică de rugăciuni în mână, Mischa părea că „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase“. Biserica la care a fost văzută Mischa este aceeaşi la care s-a rugat şi Lane Garrison, vedeta din „Prison Break“, care a avut, în 2006, un accident de maşină soldat cu victime. Şi părinţii lui Paris Hilton au apelat la ajutorul divin, tot la acea biserică din Beverly Hills, când fiica lor a fost condamnată pentru că a condus cu permisul suspendat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS