11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Dragostea ucide

Faptul că dragostea ucide era un lucru presupus de mult timp, însă această realitate a fost confirmată acum şi ştiinţific. O inimă „frântă“ în urma unei despărţiri sau, mai ales, din cauza decesului unuia dintre parteneri poate contribui la creşterea de până la cinci ori a riscului ca şi victima „părăsită“ să îşi piardă viaţa.  Confirmarea ştiinţifică a ceea ce poeţii din toate colţurile lumii susţin de secole vine în urma mai multor studii care au avut drept temă pericolele ce pot apărea în urma unei suferinţe din amor. Potrivit coordonatorilor studiului, cercetătorii de la Universitatea din Utrecht, Olanda, un rol esenţial în această periclitare a vieţii partenerului îl are stresul psihologic provocat de despărţirea de persoana iubită, precum şi adoptarea unui stil de viaţă deloc sănătos pentru „a uita“ de suferinţă. În multe cazuri, persoanele abandonate tind să se refugieze în alcool, tutun sau chiar droguri pentru a-şi alina durerea, iar consecinţele negative asupra sănătăţii nu întârzie să apară. Această situaţie se întâlneşte mai ales în cazul persoanelor văduve. Potrivit unuia dintre studiile luate în considerare de specialiştii olandezi, în cazul bărbaţilor se înregistrează o creştere cu 21 la sută a riscului de deces în urma pierderii soţiei, în timp ce în cazul femeilor, riscul este de 17 la sută. Pericolul pare să atingă apogeul în primele zile după tragicul eveniment, el scăzând cu timpul, care, după cum se ştie, vindecă „orice rană“. În mod ciudat, văduvii sunt cei mai expuşi gândurilor şi comportamentelor autodistrugătoare, în timp ce văduvele au mai multe şanse să îşi refacă viaţa. Disperarea este mare şi când inima unei persoane este „zdrobită“ în urma pierderii unui copil. Un studiu danez din 2003 a demonstrat că atât mamele, cât şi taţii nou-născuţilor decedaţi sunt mai expuşi pericolului de sinucidere în primele 30 de zile de doliu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS