La Craiova din Craiova

Restaurantul Craiova şi amintiri din alte vremuri

Restaurantul Craiova este printre cele care funcţionează din perioada comerţului socialist. Chiar dacă nu eşti din Bănie, după ce treci de uşa din PVC cu geam termopan, poţi observa mobilierul refăcut, dar cu ceva vechime în câmpul muncii. Te prinzi că scaunele, de exemplu, nu au ieşit cu colţare de tablă pentru rigidizare din fabrică.
Deşi au fost retapiţate şi revopsite.
După ce ai intrat în acest restaurant, în prag de seară, involuntar cauţi din ochi masa naşului şi rochia albă a miresei. Nu se vede nici una. Nu e nuntă. E doar sunetul de nuntă. Dacă nu ştiaţi, acest local are formaţie care cântă. Şi cântă tare. Ca la nuntă. Vrei să discuţi ceva cu vecinul de masă, îi faci semn să se apropie şi îi spui ce ai de spus, dar cu avânt. Eu am noroc. Se termină programul solistei şi pot să comand. Ceafă de porc la grătar, ciuperci la grătar pe post de garnitură şi murături asortate. De partea cealaltă a mesei se optează pentru tochitură cu mămăliguţă. Pe centru, consensul s-a numit vinul casei, cabernet de Segarcea.
Între timp, formaţia de muzică populară revine cu o nouă repriză sonoră în solo de saxofon şi nimeni nu modifică volumul. Aşa că se întrerup discuţiile şi mă uit la ecranul televizorului plat de pe perete cum CFR Cluj mai ia trei puncte în Liga lui Mitică.
Apar mâncărurile. Analiză vizuală: una bucată ceafă de porc, destul de gros tăiată, cinci bucăţi ciuperci fripte, una foaie salată verde, una bucată rondea de ridiche de lună. Murăturile: varză, gogonele, conopidă, o bucată de gogoşar, o frunză de ţelină.
Coincidenţă sau nu, dar tochitura, adusă pe ritm de horă, se prezintă şi ea ca o horă de mici bucăţele de carne în jurul mămăligii. Şi, ca majoritatea dansatorilor profesionişti, nici în farfurie participanţii la hora tochiturii nu dau dovadă de ţesut adipos. Sunt numai muşchi.
Las în pace dansurile populare din farfuria vecină şi mă întorc la mine. Friptura este suculentă, dar pătrunsă, poate i-ar fi trebuit mai multă sare. Dar nu. Compensează murăturile. La greu. Ciupercile sunt delicioase, puteau să fie mai multe, nu m-ar fi deranjat. Sunt în România, aşa că pun de un troc. Cedez una bucată ciupercă pe doi dansatori din formaţia „Tochitura“. Usturoiaţi micuţii, dar buni.
Gust şi vinul, destul de subţire.
Cer nota de plată. Mă mai delectez o jumătate de oră cu muzică populară, până la terminarea definitivă a programului formaţiei pentru seara asta, primesc nota de plată, achit şi plec.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Top