Pofta de mâncare, ce lasă de obicei urme deloc de neglijat asupra siluetei, este legată, din câte se pare, de moştenirea genetică. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea americană din Bufallo, în colaborare cu colegii lor de la State University din New York, coordonaţi de Leonard Epstein. Rezultatele studiului au fost date publicităţii de revista Behavioral Neuroscience.
În opinia specialiştilor, diferenţa între cantităţile de mâncare cu care avem tendinţa să ne alimentăm este „dictată“ de gena Taq1 A1, care produce receptorii pentru „mesagerul“ cerebral al plăcerii, dopamina. În funcţie de numărul de receptori de plăcere prezenţi în neuroni, se poate simţi mai multă sau mai puţină plăcere în urma unei acţiuni, precum savurarea unei porţii de mâncare. De aceea, ghinioniştii care au mai puţin receptori au nevoie să mănânce mai mult pentru a simţi cu adevărat plăcere. Această senzaţie este indusă în creier de dopamină. Cu cât cantitatea secretată de hormon este mai mare, cu atât gradul de plăcere resimţit în urma unei acţiuni, precum un act sexual sau savurarea unei mâncări, este mai ridicat. Pentru a reacţiona la dopamină, creierul se foloseşte de un grup de receptori numiţi D2. Cu cât numărul acestor receptori prezenţi în neuroni este mai mic, cantitatea de dopamină necesară pentru a provoca plăcere este mai mare. În urma analizei ADN-ului, a obiceiurilor alimentare şi a pasiunii pentru hrană la un grup de voluntari, supraponderali şi cu o greutate normală, specialiştii au ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă mai mult – multe dintre ele supraponderale – sunt cele care au un număr foarte mic de receptori pentru dopamină.
