8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinClientul nostru, stăpânul nostru ....

Clientul nostru, stăpânul nostru ….


Hotelierii cu experienţă ştiu deja că un client special are întotdeauna dorinţe speciale, de cele mai multe ori şi un pic absurde, pe care angajaţii marilor hoteluri se dau peste cap să le îndeplinească.

Angajaţii marilor hoteluri ştiu încă de la angajare că atribuţiile lor nu se limitează la cele menţionate în fişa postului. Oricât ar fi de bogat sensul cuvântului „service“, este greu de crezut că acesta presupune ca angajaţii hotelului să înceapă să prindă muşte pentru animalele domestice ale oaspeţilor sau să facă sutiene din frunze de salată. Cu toate acestea, există oaspeţi care cred că este absolut normal ca şi cele mai excentrice dorinţe ale lor să fie duse la îndeplinire şi, în acelaşi timp, există şi hoteluri în care se merge pe principiul că dorinţele vizitatorilor sunt „ordine“ pentru personal. Indiferent dacă este vorba despre vedete capricioase sau, pur şi simplu, de turişti cu „dare de mână“, dorinţele excentrice nu sunt deloc o raritate. De exemplu, o echipă de baschet a închiriat întreaga sală de bal dintr-un hotel pentru a se putea antrena. Apogeul a fost atins însă de celebrul pictor Salvador Dali, care, în timpul şederii sale la hotelul Le Meurice din Paris, a cerut să-i fie adusă în apartament o… turmă de oi, la a cărei sosire, Dali a scos pistolul şi a început să tragă cu gloanţe oarbe. Cu altă ocazie, Dali a solicitat un cal, iar în altă împrejurare le-a cerut unor băieţi din personal să dea o fugă până în Jardin des Tuiléries şi să-i prindă… muşte. Pentru fiecare „exemplar“ capturat, Dali plătea cinci franci. Alţi angajaţi cu care Dali a legat prietenii au fost atât de norocoşi încât primeau, în loc de bacşiş, litografii semnate de celebrul pictor.

 

Dorinţe ciudate de la clienţi nonconformişti

 

Revista Forbes a trecut recent în revistă dorinţele cele mai ciudate ale turiştilor. Din această enumerare nu putea lipsi o amuzantă întâmplare petrecută la Grace Bay Club, din Caraibe. În toiul nopţii, unul dintre oaspeţi s-a trezit speriat pentru că şi-a adus aminte că a doua zi este aniversarea soţiei sale şi nu îi cumpărase nimic. Aşa că a apelat la recepţionerul hotelului, care, după câteva telefoane, a aranjat ca un angajat de la aeroport să îl însoţească pe uitucul oaspete la un magazin duty free de bijuterii din aeroport. Proprietarul a deschis magazinul în toiul nopţii, însă afacerea s-a dovedit mai mult decât profitabilă: clientul a cumpărat bijuterii în valoare de 8.000 de euro.

O experienţă inedită au trăit şi angajaţii de la Ritz-Carlton Hotel din South Beach. La hotel s-au cazat o proaspătă mămică şi bebeluşul său de două luni. Din cauza alăptatului, femeia avea dureri cumplite la sâni, iar medicul i-a recomandat să aplice frunze de salată. Concierge-ul de serviciu, un fel de asistent angajat pentru a oferi serviciile necesare unei şederi plăcute în hoteluri, a „croit“ un sutien special din salată pentru suferinda mămică.

 

Concierge-ul, omul bun la toate

 

Un turist cazat la Four-Seasons-Hotel din Austin a ţinut cu tot dinadinsul să îşi ceară iubita în căsătorie într-un mod cu totul inedit. Şi pentru că un concierge adevărat se pricepe la orice şi este capabil de orice pentru a-şi vedea clienţii mulţumiţi, asistentul Tommy Dean a organizat o călătorie la înălţime, cu un balon cu aer cald. Din păcate însă, iubita cu pricina avea rău de înălţime. Panicat, romanticul client l-a sunat din nou pe Dean, iar ca de obicei acesta a găsit soluţia. După o cină romantică, cei doi amorezi au revenit în camera de hotel, unde plutea un minibalon cu aer cald, iar în coşul acestuia se afla inelul de logodnă. O povestire amuzantă a relatat şi concierge-ul Frederick Bigler, de la Ritz-Carlton din New York, care s-a confruntat cu o situaţie inedită când o solistă cazată la hotelul unde este angajat i-a cerut ajutorul pentru că nu ştia să utilizeze noul său iPhone. Bigler a trimis imediat un angajat la cel mai apropiat magazin Apple, pentru a lua un manual de instrucţiuni pentru telefon. După ce au studiat atent manualul, angajaţii hotelului i-au ţinut solistei un curs intensiv de folosire a telefonului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU