12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDoamnele preferă rozul

Doamnele preferă rozul

Faptul că majoritatea reprezentantelor sexului frumos preferă rozul este un lucru bine ştiut. De mici, cele mai multe fete sunt atrase de această culoare delicată, simbol al feminităţii. Bărbaţii nu se prea dau în vânt după această culoare, însă, pentru că este un simbol al sexului frumos, această diferenţă se explică din punct de vedere cultural. Cercetătorii au găsit o interpretare a acestor preferinţe diferite şi din punct de vedere evoluţionist, începând din vremea când femeile trebuia să îşi procure hrana din copaci. Printre numeroasele diferenţe dintre sexe, una dintre cele mai pregnante este cea legată de culori. Doamnele preferă toate nuanţele de roşu, în timp ce singura culoare ce reuşeşte să îi apropie cât de cât pe reprezentanţii celor două sexe este albastrul.
Cercetătorii de la Newcastle University au încercat să afle dacă există un motiv mai profund pentru toate aceste preferinţe şi în cele din urmă au găsit explicaţia de care aveau nevoie. Mai mulţi tineri de ambele sexe au fost invitaţi să opteze, cât mai repede posibil, pentru culoarea preferată, ei având de ales dintr-o gamă de triunghiuri colorate. Cu o precizie matematică, reprezentantele sexului frumos au ales nuanţele roşiatice, rozul sau lila. Culoarea preferată în general de ambele sexe
s-a dovedit a fi albastrul. În opinia specialiştilor, singura explicaţie a acestui fenomen ar putea fi biologică, având la bază motive ancestrale: albastrul este preferat în general pentru că aminteşte de culoarea cerului şi de spaţiile deschise ale pădurii, în timp ce preferinţa pentru nuanţele de roz sau roşu s-ar putea explica prin faptul că evoluţia le-a condus pe femei spre fructele cu aceste nuanţe, pentru că, fiind mai coapte, erau mai accesibile sexului frumos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS