16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPantalonii scurţi, vedetele sezonului

Pantalonii scurţi, vedetele sezonului

În vara aceasta, creatorii sunt destul de generoşi propunând atât de multe accesorii şi piese vestimentare, încât singura dificultate ar fi aceea de a ne decide. Şi totuşi, se diferenţiază din acest amalgam vestimentar pantalonul scurt, fie el din denim sau din bumbac.

Zilele caniculare i-au readus în prim-plan. Sunt pantalonii scurţi, unul dintre cele mai întâlnite elemente ale colecţiilor din sezonul primăvară-vară 2007. Ca de obicei, orice trend de acest gen nu lasă pe nimeni indiferent, în special pe vedete. Acestea au ales pantalonii scurţi chiar şi atunci când au mers la evenimentele mondene de peste zi. Motivul este simplu; ei se constituie într-o ţinută simplă, alături de o bluză sau un maiou uni, accesorizate cu mărgele suprapuse, purtaţi cu sandale romane (fără toc) sau platforme şi chiar cu o pălărie trendy. Este o ţinută simplă, de bun-gust. Acest look poate fi adoptat şi seara, pentru o petrecere, având grijă ca pantalonul scurt să fie dintr-un material mai pretenţios şi asortat pe măsură. Designerii sugerează pentru aceste evenimente înlocuirea bluzei sau topului excesiv de strâmte sau decoltate cu o cămăşuţă fluidă, feminină.

Jeanşii, mereu la putere

Jeanşii nu se demodează niciodată, în privinţa aceasta nu încape îndoială. Dar ce te faci pe aceste călduri tropicale în jeanşi clasici, lungi şi foarte strâmţi? Soluţia vine din partea designerilor care au creat jeanşi trei sferturi, dintr-un denim foarte subţire, elastic, având fermoare în partea de jos, în aşa fel accesorizate încât să vă expună gleznele sexy şi să vă creeze un confort deosebit. De asemenea, dacă vreţi să fiţi în trend în această vară, trebuie să vă achiziţionaţi şi o pereche de pantaloni scurţi din blugi sau chiar să vă confecţionaţi singură una dintr-o pereche mai veche. Veţi avea cu siguranţă un look cu influenţe vintage datorită acestei piese de vestimentaţie, o piesă foarte feminină, de altfel.

Specialiştii vă sugerează

Şi totuşi există câteva aspecte pe care trebuie să le luaţi în considerare atunci când alegeţi o astfel de piesă, căci pantalonii scurţi şi foarte strâmţi se potrivesc în special celor cu o siluetă androgină. Asta nu înseamnă că doamnele sau domnişoarele cu forme rotunjoare nu îi pot alege. Ele pot opta pentru o pereche mai lejeră de la linia taliei în jos. Nu trebuie scăpat din vedere nici echilibrul ţinutei, în sensul că, atunci când vă expuneţi picioarele, bustul şi abdomenul trebuie să fie acoperite, pentru a nu cădea în latura vulgarului şi prostului-gust. Pentru zilele toride de vară, îi puteţi purta cu o tunică lejeră din in sau cu maiouri „tank-top“. În schimb, seara, puteţi adăuga un cardigan fin în culori pastel pentru un plus de feminitate. Pentru acelaşi efect, puteţi să-i asortaţi cu o cămăşuţă, la care aţi accesorizat o eşarfă în loc de cravată. Gianfranco-Ferre, Luella-Bartley, Roberto-Cavalli îi asortează fie la o cămaşă subţire, la un sacou elegant sau chiar la o geacă din piele, transformându-i în acelaşi timp în vedetele sezonului.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS