16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSurorile Hilton, bogate şi disponibile

Surorile Hilton, bogate şi disponibile

Femeile frumoase cu conturi grase în bancă sunt, în majoritatea cazurilor, cuplate cu bărbaţi celebri şi bogaţi. Moştenitoarele unor imperii financiare clădite de părinţii lor sunt ca nişte „cenuşărese“ care aşteaptă să devină prinţese. Viaţa acestor femei este ca o poveste frumoasă.

Cum toate lucrurile în viaţă au preţul lor, aşa se întâmplă şi cu „săracele“ fete bogate. Unei astfel de femei îi pot lipsi simţul umorului, cheful de distracţie sau pofta de viaţă şi atunci relaţia cu aceasta poate fi complicată. După cum se ştie, banii nu aduc fericirea, dar la fel de adevărat este că o situaţie materială bună întreţine starea de bine. În general, fetele bogate nu cunosc valoarea banilor, ele sunt obişnuite cu un nivel de trai ridicat, o viaţă în care primesc de fiecare dată ceea ce îşi doresc.

În rândurile care urmează o să prezentăm două dintre „cenuşăresele“ disponibile.

Hilton este un nume care a ţinut mult timp prima pagină a revistei mondene, şi nu numai. Nicky, sora „deţinutei“ Paris Hilton, are doar 24 de ani şi deja situaţia ei financiară stârneşte invidie în rândul femeilor. Nicky Hilton nu este o tânără înzestrată doar cu calităţi fizice, starleta are o înclinaţie pentru design.

Linia ei vestimentară pentru femei, intitulată „Chick by Nicky Hilton“, este modernă şi foarte apreciată în rândul reprezentantelor sexului frumos. Spre deosebire de sora ei, frumoasa Nicky încearcă pe cât posibil să evite lumina reflectoarelor şi a reuşit să-şi facă un nume în lumea modei. Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, Nicky s-a implicat într-un proiect hotelier, intenţionând să-şi deschidă un lanţ de hoteluri numit Nicky O.

Bogăţia are preţul ei. Cu toate că este frumoasă şi realizată financiar, Nicky nu este o femeie uşor de sedus. După căsătoria din Las Vegas cu Todd Meister, anulată însă la scurt timp, domnişoara Hilton nu este genul de femeie care se lasă cucerită cu una, cu două. Aviz amatorilor: dacă visaţi la mâna frumoasei domnişoare, înarmaţi-vă cu mult romantism.

Ca să rămânem în familie, vorbim în continuare de sora frumoasei Nicky, Paris Hilton, care este unică în felul ei în clanul bogătaşelor. Cunoscută pentru stilul ei de viaţă petrecăreţ, Paris intră adesea în conflict cu legea. Născută în 1981, Paris este cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei Hilton, deţinătoare a lanţului hotelier cu acelaşi nume. Statutul de fată bogată este garantat de moştenirea de familie primită după moartea străbunicului ei, care i-a lăsat o sumă destul de frumuşică: între 30 şi 50 de milioane de dolari. Paris are înclinaţii spre muzică, literatură şi a scos pe piaţă propriul parfum, intitulat sugestiv Heiress.

Când vine vorba despre viaţa sentimentală, Paris a avut mai multe relaţii cu bărbaţi foarte bogaţi şi, bineînţeles, foarte populari.

Printre aceştia se numără Leonardo DiCaprio şi Nick Carter, fostul membru al trupei Backstreet Boy. În 2005, starleta s-a logodit, pentru scurt timp însă, cu Paris Latsis, iar mai târziu cu Stavros Niarchos.

Bogăţia are preţul ei. O relaţie cu Paris Hilton ar implica, fără doar şi poate, foarte multă publicitate, paparazzi la tot pasul şi asumarea riscului de a o vedea, mai rar, ce-i drept, după gratii.

Starleta a ieşit de curând din închisoare, după ce a fost reţinută pentru că s-a urcat la volanul maşinii în stare de ebrietate şi fără permis de conducere.

Viaţa pe care o duce Paris este plină de adrenalină şi se vede că nu ratează nici o ocazie de a se distra. Bărbatul care visează la mâna starletei trebuie să se gândească bine înainte de a face acest pas şi să ia în considerare toate riscurile pe care le implică o astfel de relaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS