13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

O vară colorată

Ţinutele estivale dau culoare acestei veri, ele prezentându-se într-o paletă cromatică bogată, care porneşte de la clasicul alb şi continuă cu nuanţe de turcoaz, galben, verde pal sau accentuat, în combinaţii deosebit de reuşite.

Culorile metalizate, verdele, movul au fost promovate de casele de modă şi de designeri de câteva luni. Este şi normal să fie aşa, dat fiind faptul că acestea sunt culorile care alcătuiesc cromatica sezonului primăvară-vară 2007. Noutatea a venit o dată cu reapariţia în forţă a bleumarinului. Şi catwalk-urile au stabilit că, în 2007, albastrul cu cele mai variate nuanţe trebuie să fie prezent în vestimentaţie, indiferent de stilul adoptat. Printre designerii care au conlucrat tacit la stabilirea noului trend se numără: Kenzo, Jean Paul Gaultier, Dolce & Gabbana, Julien McDonald, Malandino şi Ferreti.

O privire printre colecţiile sezonului

Şi dacă „mai-marii“ modei au hotărât, designerii la fel de talentaţi, dar nu la fel de renumiţi au adoptat noile tendinţe, lăsându-şi totuşi şi amprenta personală, mai ales când vine vorba de combinaţii cromatice. Colecţia „Fragil“ a Lenei Criveanu promovează, de exemplu, combinaţii de auriu, alb-crem şi, bineînţeles, albastru, în vreme ce „Vara Nordică“ a Wilhelminei Arz vine cu o paletă cromatică neutră – mult negru îmblânzit de alb şi crem, materiale metalizate şi uşor solide, dar şi imprimeuri florale, care dau frâu liber combinaţiilor coloristice de mare stil. Cromatică neutră şi la Irina Marinescu cu „To the one I love“, în vreme ce Andreea Tincu aduce „Albastru ca o portocală“, o colecţie în culori vesele.

Vedetele verii

Combinaţii reuşite, colecţii care surprind tendinţele modei. Şi totuşi, dincolo de toate aceste lucruri mai mult sau mai puţin impuse, culorile vin să vorbească despre o vară veselă, în care nuanţa căpşunei ţinteşte titlul de vedetă, cel puţin în ceea ce priveşte tonurile de roşu. De asemenea, se poartă şi nuanţele mai întunecate (vişina putredă, teracotă). Altă culoare de bază este albastrul, în cele mai diverse tonuri: nuanţa cerului, turcoaz, albastru electric, bleumarin – nu există restricţii. Şi, cum unul dintre cele mai puternice trenduri ale verii este cel metalic, la o ţinută de ocazie poţi aborda o piesă vestimentară lucioasă, într-o nuanţă albastră. Nici culoarea verde nu este neglijată, de mare efect fiind nuanţa verde-lămâie (era la modă în anii ’80 şi a revenit în actualitate). De asemenea, se poartă nuanţa piersicii, culoarea opalului, verde crud sau culoarea cafelei cu lapte. Multe dintre ele au fost în trend şi în sezonul trecut. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte galbenul, putem spune că am descoperit regele sezonului. Auriul, nuanţa mierii, culoarea muştarului vin să lupte pentru supremaţie. Aşa că piesele vestimentare în aceste nuanţe nu ar trebui cu nici un chip să lipsească din garderobă. Nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa nuanţelor cu care le puteţi asorta, căci puteţi opta, fără a gafa, pentru gri, întrucât asocierea va fi cel puţin interesantă. Şi chiar dacă unii „cârcotaşi“ spun că rozul nu mai este la modă, designerii îl includ discret în paleta cromatică a sezonului, alături de ciclamen sau portocaliu. De exemplu, şi designerul de talie internaţională Bottega Veneta propune pentru acest sezon ţinute lejere într-o paletă cromatică de roz şi bej, punând accentul pe eleganţă şi grija acordată detaliilor. Sunt culori vesele, care vor aduce un plus de culoare zilelor de vară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS