21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSecrete ale celebrităţilor

Secrete ale celebrităţilor

Pentru a combate plictiseala căsătoriei, cea mai bună armă pare să fie fantezia, mai ales la capitolul sexual. Se spune că, în general, bărbaţii au fantezii legate de locurile unde visează sau preferă să facă sex. Cele care însă contrazic această ipoteză sunt Angelina Jolie, Halle Berry, Eva Longoria, Fergie, Christina Aguilera şi Kate Moss.

Dormitorul, privit ca fiind locul ideal pentru nopţile fierbinţi de dragoste, este acum de domeniul trecutului. Dacă există dragoste şi mai ales dorinţa de a ieşi din obişnuit, vedetele apelează la tot felul de mici artificii pentru a menţine vie flacăra pasiunii şi bunul mers al căsniciei sau al relaţiei în care sunt implicate. Spre exemplu, cântăreaţa Christina Aguilera a dezvăluit recent care este secretul căsniciei sale fericite, fiind convinsă că a descoperit o soluţie eficace pentru păstrarea armoniei în mariajul său cu Jordan Bratman.
„Avem ceva ce noi numim duminici nude“, a spus Aguilera, explicând că împreună cu soţul său petrec toate duminicile în casă, fără a pune pe ei nici un fel de haină. Gătesc, mănâncă şi fac orice fel de activitate în costumul lui Adam. „Aceasta este o modalitate perfectă pentru a ţine un mariaj în viaţă, pentru a-i da un pic de piper“, a asigurat cântăreaţa.

Angelina Jolie şi Eva Longoria – adeptele senzaţiilor tari

În ceea ce o priveşte pe Angelina Jolie, aceasta a mărturisit că îi place să utilizeze cuţite atunci când face sex şi că vederea sângelui o excită. Ea a dezvăluit că este sado-masochistă încă de la vârsta de 14 ani. Vedeta filmului „Tomb Rider“ a povestit într-o carte ce-i poartă numele experienţa sa sado-masochistă din prima noapte de dragoste cu fostul ei soţ, muzicianul Billy Bob. „I-am scris numele cu sânge pe perete“, a mărturisit vedeta.
Şi pentru vedeta serialului „Neveste Disperate“, Eva Longoria, riscul este unul dintre ingredientele fundamentale ale unei bune performanţe sexuale. „Îmi place ca bărbatul să preia iniţiativa şi, dacă mă leagă, atunci sunt cea mai fericită. Îmi plac jocurile gen stâpân-sclav. Mi se par foarte excitantă“, a mărturistit Eva.

Halle Berry preferă travestiul

Travestirea este şi ea foarte apreciată în lumea actorilor. Spre exemplu, actriţa Halle Berry se îmbracă în costumul pe care l-a purtat în filmul „X Men“ pentru a-şi seduce logodnicul şi a precizat că de fiecare dată când face acest lucru are un succes fenomenal. Fergie a declarat că se excită foarte mult atunci când partenerul său îi face un număr de strip-tease. În schimb, pentru a atrage la rândul său atenţia partenerului, cântăreaţa se încalţă cu cizme lungi lăcuite.

Sex la înălţime sau în locuri publice

În ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii sexului tare, actorul Ralph Fiennes a declarat că adoră să facă sex la înălţime. „Îmi place să fac dragoste în avioane sau în piscină. Sunt locurile cele mai bune pentru partidele de sex“, a dezvăluit actorul englez. Un sex-simbol din Peninsulă, Marco Baldini, a descoperit recent că i se pare foarte excitant să se abandoneze plăcerilor trupeşti pe o motocicletă. Pete Doherty, logodnicul topmodelului britanic Kate Moss, preferă sexul în locurile publice. El şi iubita sa au făcut amor sub privirile indiscrete ale curioşilor în grădina clinicii unde cântăreţul a fost internat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS