3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCum a apărut pixul?

Cum a apărut pixul?

Toate mesajele au fost scrise, timp de sute de ani, folosind pene de gâscă sau alte instrumente care trebuia înmuiate în cerneală şi care pătau hârtiile pe care scriitorii se grăbeau să aştearnă cuvintele. Care ar fi fost cea mai bună soluţie pentru a evita aceste mici accidente? Evident, posibilitatea de a băga cerneala în obiectul de scris.
Americanii se laudă că ar fi inventatorii stiloului, susţinând că, în anul 1887, L.E. Waterman din New York ar fi reuşit să creeze primul stilou funcţional. Fără îndoială, după această invenţie, a apărut şi „penarul de buzunar“, pentru că ştim cu toţii că o caracteristică importantă a stiloului este faptul că el curge. Prin urmare, trebuia să se găsească o soluţie mai bună, o soluţie care a venit de-abia după 50 ani.
Ladislo Biro, un ungur ce lucra într-o tipografie, a observat într-o zi cât de bine se usca cerneala din presa de tipar şi s-a gândit că ar fi o bună cerneală pentru scris, pentru că nu ar curge şi nu ar murdări mâinile sau hainele celui care o foloseşte. Numai că această cerneală era prea groasă pentru a putea fi folosită într-un stilou obişnuit. Aşa că, în anul 1938, lui Biro i-a venit ideea să pună o biluţă în vârful stiloului său. Pe măsură ce se învârtea, această biluţă se „murdărea“ de cerneala din stilou şi lăsa pe hârtie dâre care se uscau aproape instantaneu. A obţinut un brevet în Ungaria pentru invenţia sa şi în anul 1943 l-a reînnoit în Argentina, ţara în care a imigrat.
În timpul celui de-al doilea război mondial, patentul pentru stiloul revoluţionar al lui Biro a fost cumpărat de Guvernul Marii Britanii pentru că era un instrument pe care piloţii de avioane îl puteau folosi la mare altitudine. Prin urmare, acest tip de stilou – strămoşul pixului din ziua de azi – s-a bucurat de un real succes în perioada de după război. Ladislo Biro şi fratele său au vândut afacerea pe care o puseseră la punct în Argentina, cumpărătorul fiind compania americană Eversharp, care a fost nevoită să facă această achiziţie pentru că pixul nu a fost niciodată patentat în Statele Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS