21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO viata in slujba artei

O viata in slujba artei

De numele sau se leaga scenografia a 300 de spectacole din tara si din strainatate, dar si un numar impresionant de expozitii de pictura si scenografie. De fapt, o viata de om. In slujba artei.


Artistul nascut la Scaesti, intr-un tinut logodit in memoria Olteniei cu numele pictorului Eustatiu Stoenescu, dar si indragit de marele Catargi, s-a afirmat pe toate continentele prin creatiile sale exceptionale in teatrul de papusi si marionete, pictura, grafica si tapiserie, incununate cu numeroase premii nationale si internationale, printre care Ordinul pentru merite artistice in grad de cavaler (2001), cel de Cetatean de onoare al municipiului Craiova (2004) si, poate cele mai importante, premiul Uniter 2006 si premiul Uniunii Artistilor Plastici (2006). Numeroase teatre din Damasc, Rabat, Las Palmas, Upsala, Subotica, Gyor si Eger, Chisinau, dar si muzee ori colectii particulare din Franta, Germania, Italia, Grecia, Egipt, SUA, Canada, Israel, Australia pastreaza insemnul personalitatii sale artistice, afirmata mai intâi pe scenele teatrelor din tara si ale unor festivaluri unde Eustatiu Gregorian s-a impus ca participant sau ca membru al juriului.


„Nu stiu ce inseamna talentul, stiu ce inseamna munca“


A indragit arta din frageda copilarie, când a inceput sa jongleze cu desenul. Anii au trecut si copilul timid care mâzgalea diverse figurine cu creionul pe hârtie s-a transformat intr-un adevarat artist. Nu unul oarecare, ci unul care a cucerit prin creatiile sale atât sufletele românilor, cât si pe cele ale strainilor. Secretul din spatele succesului, ca sa folosim o sintagma consacrata, s-ar putea traduce printr-un singur cuvânt: munca. „Nu stiu ce inseamna talentul, stiu ce inseamna munca. Nu dau niciodata prima schita la atelier, muncesc mult sa ajung la satisfactia mea sufleteasca. Incerc sa sculptez pâna gasesc esenta“, a declarat scenograful si pictorul craiovean Eustatiu Gregorian.


Munca si ambitia l-au ajutat sa devina membru al Uniunii Artistilor Plastici (1966), pe vremea când acest lucru se infaptuia destul de greu, dat fiind faptul ca era necesar un stagiu de definitivare de opt ani, in urma caruia puteai deveni sau nu membru. Nu a obosit niciodata, nu s-a plâns ca i-ar fi greu, caci nu a fost niciodata incercat de aceste sentimente, s-a dedicat trup si suflet artei. De la „Pestisorul de aur“ sau „Ursuletii veseli“ pâna la colaborarea de astazi cu Teatrul de Tineret si Copii din Pitesti – „Cine a furat povestile“, Eustatiu Gregorian nu a facut decât sa exploateze si sa gaseasca solutii, mereu adaptate vremurilor, caci, chiar daca de multe ori povestile sunt aceleasi, personajele create de marele om de arta au mereu o noua fata. Mereu alta abordare, apreciata si incununata de succes.


Aceeasi recunoastere caracterizeaza si activitatea pictorului Eustatiu Gregorian. De la pânze in care natura este recreata sub infatisari stilizate, de un deosebit rafinament si o pilduitoare eleganta, naturi umane pline de semnificatii, lucrari de mari dimensiuni, ca „Sânzienele“ (tapiseria cu acelasi motiv se afla in cladirea parlamentului), pâna la concretizarea propriilor gânduri in picturi impresionante, gen ciclul „Pasari albastre“, totul este guvernat de sobrietatea si rigoarea aceluia care nu-si permite „luxul“ de a se risipi in dialoguri inutile, ci este preocupat mereu de a spune ceva adevarat si durabil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS